Reclamă

Andrei Raţiu a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că el şi colegii săi vor „trage cât mai tare” pentru ca acesta să fie doar începutul.

„Dinaintea meciului ştiam că trebuie să luptăm cu orice şi oricine, nu ne-a interesat că ploua, că adversarii erau duri şi că terenul a fost prost. Suntem împreună, calificarea e şi a lor (n.r. – a suporterilor) şi o să tragem cât mai tare ca să fie doar începutul”, a spus Raţiu la Pro Arena, citat de News.ro.

Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc.

Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii ale competiţiei continentale, tricolorii nu s-au calificat.

Golul României a fost marcat de Răzvan Marin, din penalti, în minutul 37, în timp ce pentru slovaci a punctat Duda în minutul 24.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro