Reclamă
Reclamă

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după meciul terminat la egalitate, 1-1, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, și au reuşit să termine pe primul loc. Slovacia, care s-a calificat şi ea în optimi, de pe locul al treilea, a deschis scorul prin Ondrej Duda în minutul 24, iar România a egalat din penalty, prin Răzvan Marin, în minutul 37.

Echipa antrenată de Edward Iordănescu a avut prima ocazie clară a partidei în minutul 11, când Raţiu a şutat la colţul lung din stânga, însă Dubravka a respins, iar Hagi a trimis apoi peste poartă. Răzvan Marin a mai avut un şut din lovitură liberă de la 28 de metri în minutul 13, dar mingea a trecut pe lângă ţintă. Slovacii au fost periculoşi în minutul 22, când Haraslin a executat o lovitură liberă cu efect, balonul trecând puţin pe lângă bară.

Reclamă

În minutul 24, Duda a reluat cu capul centrarea lui Kucka, profitând de ezitarea defensivei românești. Echipa României a revenit treptat în meci și, în minutul 34, Arbitrul a dictat inițial lovitură liberă după ce Hagi a fost faultat de Hancko la limita careului, dar arbitrajul video a schimbat decizia în penalty, deoarece infracțiunea a fost pe linie. Răzvan Marin a transformat impecabil penalty-ul, egalând astfel scorul meciului.

În partea secundă a meciului, ocaziile de gol au fost mai puține. Haraslin a avut o oportunitate în minutul 52, dar șutul său la colțul scurt a fost prins de Niță. Răzvan Marin a şutat din nou, de la 16 metri (61), însă Dubravka a respins. Slovacia a mai avut o mare ocazie în minutul 64, dar Niţă a respins cu piciorul şutul lui Strelec, și șutul periculos al lui Haraslin din minutul 65 a trecut puțin pe lângă bara a doua.

În ultimele 30 de minute, ambele echipe au preferat să mențină rezultatul de egalitate, care le avantaja ambele. România va juca în optimi pe 2 iulie, de la ora 19:00, cu ocupanta locului trei din Grupa A, B, C sau D, potrivit tabloului stabilit de UEFA. Nicuşor Bancu va lipsi în acel meci, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Echipele implicate în meciul de pe Frankfurt Arena au fost:

SLOVACIA: Martin Dubravka, Peter Pekarik, Denis Vavro, Milan Skriniar, David Hancko, Juraj Kucka, Stanislav Lobotka, Ondrej Duda, Ivan Schranz, David Strelec, Lukas Haraslin. Selecţioner: Francesco Calzona.

ROMÂNIA: Florin Niţă, Andrei Raţiu, Radu Drăguşin, Andrei Burcă, Nicuşor Bancu, Marius Marin, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Florinel Coman, Denis Drăguş. Selecţioner: Edward Iordănescu.

Arbitrajul a fost asigurat de Daniel Siebert, asistat de Jan Seidel și Rafael Foltyn, toți din Germania.

România va afla adversarul din optimile de finală după încheierea grupelor și în funcție de alte rezultate din Grupele A, B, C și D.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro