Reclamă

De câteva zile multe zone din România se confruntă cu ploi abundente, ce au provocat deja numeroase pagube. Se pare că șirul zilelor ploioase nu a ajuns la final, iar meteorologii vin cu noi vești proaste. A fost anunțat un nou cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Ce zone sunt afectate?

Cod galben de ploi torențiale

Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, averse torențiale şi grindină. Avertizarea este valabilă în intervalul 1 iunie, ora 12:00 – 1 iunie, ora 21:00. Codul galben vizează Carpații Meridionali, Moldova, precum și nordul Munteniei.

„În intervalul menționat în Carpații Meridionali, local în Moldova, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în centrul și sud-estul țării, precum și în restul zonelor montane.”, anunță meteorologii.

România nu scapă de ploi! Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme rea. Ce zone sunt afectate de această dată
meteoromania.ro

Prognoza meteo, 1 iunie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 1 iunie 2022. Potrivit ANM, deși unele zone continuă să fie acaparate de ploi, temperaturile cresc considerabil. Pentru ziua de astăzi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în partea a doua a zilei și noaptea.

Vor exista condiții de ploaie cu caracter torențial însoțite de descărcări electrice, căderi de grindină și cantități semnificative de apă pe arii restrânse, nord, nord-est, centru și la munte. Tot astăzi, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul averselor.

În ceea ce privește temperaturile termice, maximele zilei se situează între 23 și 32 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime coboară până la 10 – 19 grade Celsius.

Pentru Capitală ziua de 1 iunie vine cu vreme caldă și temperaturi riscate, maxima zilei urcând până la 29 de grade. Astăzi, cerul se va menține variabil, iar vântul va sufla slab și moderat pe tot parcursul zilei. Șansele de precipitații sunt reduse.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro