Reclamă
Reclamă

România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește frecvența consumului de alcool în rândul adulților. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății pentru anul 2023, aproximativ 35% dintre adulții din România au depășit măcar o dată pe lună limita de consum intens de alcool.

Copiii preiau din comportamentul adulților și ajung și ei să consume alcool în cantități uriașe. Astfel, minori chiar și de 11 ani ajung la spital în comă alcoolică. În România, 42% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice, conform statisticilor UNICEF.

Bărbații din România consumă în medie 15 băuturi alcoolice pe săptămână, iar femeile ajung la opt băuturi săptămânal. Zonele cele mai afectate de consumul excesiv de alcool sunt Moldova și Oltenia.

Reclamă

Pe de altă parte, 28% dintre femeile însărcinate din România consumă alcool în cele nouă luni de sarcină, iar incidența copiilor cu sevraj alcoolic la naștere este de două ori mai mare decât media la nivelul UE. Bebelușii care se nasc în sevraj alcoolic din cauza consumului de alcool al mamelor în timpul sarcinii dezvoltă sindrom alcoolic fetal, ce afectează grav dezvoltarea creierului și greutatea la naștere.

Radu Țincu, medic toxicolog, a explicat la Digi24: „Riscul consumului de alcool de la vârste atât de mici constă în perturbarea dezvoltării sistemului nervos central, tulburări de atenție, de gândire, memorie. Coma alcoolică e un eveniment brutal, care afectează nu doar creierul, ci și ficatul. Acești copii se prezintă cu hepatite acute toxice. Riscul cel mai mare al consumului de alcool e ciroza hepatică.”

Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli şi poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă și violenţă, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). „De asemenea, este asociat cu scăderea stimei de sine, depresie, anxietate, tulburări de comportament, risc de sinucidere. Afectează memoria, atenţia, judecata, alterează capacitatea de a lua decizii,” se arată într-un comunicat INSP.

Potrivit statisticilor INSP, tinerii care consumă alcool au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenţi de alcool la vârsta adultă. În întreaga lume, consumul de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an și reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani.

Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) desfăşurat în anul 2022, 6 din 10 liceeni din România (15-18 ani) au raportat că au consumat alcool cel puţin în una-două zile în ultimele 30 de zile.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro