Reclamă

România și-a extins prezența militară începând cu ianuarie 2025, prin trimiterea de efective și tehnică militară la două grupuri de luptă ale NATO din Slovacia și Bulgaria, conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale. În prezent, România contribuie cu un detașament antitanc la grupul de luptă din Slovacia și cu un detașament de cercetare în Bulgaria, continuând totodată participarea cu un detașament de apărare antiaeriană în Polonia.

Decizia de a crea grupuri de luptă multinaționale în Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria a fost luată în cadrul Summitului NATO de la Madrid din 2022, ca parte a eforturilor de consolidare a măsurilor de apărare pe Flancul estic al Alianței.

Modelul acestor grupuri este inspirat de cel adoptat în Țările Baltice și Polonia, stabilit în urma Summitului NATO de la Varșovia din 2016. Grupul de luptă din Slovacia este sub coordonarea Spaniei și include militari din România și alte state aliate, precum Cehia, Portugalia și Slovenia. În Bulgaria, grupul este condus de Italia, cu contribuții din țări precum Albania, Croația, Grecia, și Statele Unite.

Extinderea implicării României în aceste grupuri reflectă angajamentul puternic al țării față de apărarea colectivă pe Flancul estic, având în vedere că România este prezentă în cadrul grupului de luptă din Polonia din 2017. „Prezența României cu peste 150 de militari și tehnică la grupurile de luptă ale Alianței Nord-Atlantice reflectă angajamentul ferm al țării noastre pentru consolidarea apărării colective pe Flancul estic,” a declarat MApN.

Grupul de luptă NATO din România este coordonat de Franța și include contribuții din Belgia, Luxemburg și Spania. Alături de cel din Bulgaria, România se află sub coordonarea Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est din București. Ministerul Apărării Naționale subliniază că strategia NATO urmărește o abordare integrată a apărării și descurajării, având ca scop securitatea colectivă, focalizată pe descurajare, prevenire și cooperare.

La nivel internațional, România contribuie cu peste 1.000 de militari la menținerea securității, participând la misiuni și operații ale Uniunii Europene. România va prelua comanda misiunii EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina, simultan cu deținerea comenzii misiunii de instruire a Forțelor Armate din Republica Centrafricană (EUTM RCA).


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro