România va intra în zona Schengen pe rute terestre începând cu 1 ianuarie 2025, după ce miniștrii de Interne ai Uniunii Europene au decis eliminarea controalelor la frontierele interne terestre pentru România și Bulgaria pe 12 decembrie 2024. Anunțul vine după eforturi diplomatice intense din partea autorităților române, confirmate de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Într-o declarație recentă, Predoiu a menționat că în discuțiile cu omologul său austriac, Gerhard Karner, a schimbat tacticile, optând pentru o abordare concentrată pe interese economice și cooperare, în loc de reproșuri. „Prima întâlnire cu omologul austriac a fost interesantă… se aștepta la o abordare, hai să spunem punitivă… Am deschis linii de discuții privind interesele noastre economice…”, a declarat Predoiu.
Oficialul a mai precizat că discuția a evoluat favorabil, Karner lăsându-se convins treptat de argumentele prezentate. „Am convenit câteva lucruri de care ne-am ținut”, a adăugat ministrul. Acesta a subliniat și momentele tensionate trăite la un forum european în Slovenia, când a intervenit pentru aplanarea unor neînțelegeri între delegațiile austriacă și bulgară, propunând includerea frontierei maritime în discuție.
Ministrul Predoiu a mai punctat că a discutat intens cu Karner și a obținut un acord de principiu pentru anul 2024, respingând termenul inițial propus de omologul austriac pentru 2025. „M-am dus imediat la Viena, am explicat că pentru noi este de neacceptat 2025…”, a mai detaliat Predoiu.
Pe de altă parte, din 31 martie anul acesta, România a accesat deja spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă. Accesul full implică eliminarea controlului de documente la frontierele interne, dar călătorii sunt sfătuiți să aibă asupra lor actele de identitate din cauza posibilelor controale aleatorii cel puțin pentru o perioadă de șase luni.
Decizia Consiliului JAI din decembrie a fost bine primită atât de autoritățile române, cât și de mediul economic, având în vedere beneficiile pe care libera circulație le poate aduce. Totodată, Germania, stat membru Schengen, și-a prelungit controalele la frontiere din cauza tensiunilor legate de imigrație și a contextului electoral.