Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria vine la o zi după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi din tribune de zeci de mii de suporteri.

Meciul de la Munchen a început cu Ucraina presând, însă jucătorii lui Rebrov nu au reuşit să trimită nici un şut pe poarta lui Niţă şi tricolorii au profitat. Man i-a pasat lui Stanciu, în marginea careului, iar acesta a şutat din prima propulsând balonul la vinclul porţii lui Lunin şi înscriind un gol fabulos, 1-0 pentru România în minutul 29.

Man a trimis pe lângă poartă în minutul 38, pentru ca un minut mai târziu Stanciu să încerce poarta din corner şi să lovească bara. Tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză, dar startul reprizei secunde a adus minute excelente pentru elevii lui Edi Iordănescu.

Răzvan Marin a majorat diferenţa pentru echipa noastră, în minutul 53, cu un şut de la 22 de metri care a trecut pe sub Lunin, iar minutul 57 a adus golul unui nesperat 3-0 pentru România: Man a driblat în careu, a trimis în faţa porţii şi Drăguş a înscris.