Reclama

România, în stare de criză? Declaraţia lui Dan Voiculescu spune tot

Reclama

Reclama

Politicianul Dan Voiculescu vorbeşte despre România de la ora actuală ca fiind statul aflat într-un blocaj instituţional.

„După adoptarea moțiunii de cenzură depusă de PSD și declarația ulterioară a președintelui Iohannis, România pare să se îndrepte, din nou, către un blocaj instituțional. Foarte probabil, președintele nu va accepta propunerea PSD, în timp ce majoritatea nou creată va respinge o revenire la guvernul Orban”, a scris Dan Voiculescu, pe blcoul său.

Reclama

„Atât Constituția, cât și Regulamentele parlamentare permit spații de manevră”, astfel că ambele tabere se pregătesc pentru „un război de uzură care afectează societatea românească în ansamblu”. Din fericire, arată Dan Voiculescu, „pe lângă cele două variante menționate anterior mai există și o a treia cale: o rupere de ritm, o soluție guvernamentală pe care nici PSD, nici PNL nu o pot respinge”.

Care ar fi soluţia?

„Pe lângă beneficiile evidente pentru imaginea și stabilitatea României, o astfel de soluție ar fi ușor de acceptat și de către PNL (care ar avea ocazia să îndepărteze rapid balastul imaginii negative create de măsuri controversate precum cele 25 de Ordonanțe de urgență adoptate noaptea, unele dintre ele fără avizele necesare) și de către PSD (care înțelege că, după rezultatele înregistrate la alegerile prezidențiale și europarlamentare, guvernarea i-ar fi, în acest moment, mult prea greu de administrat)”.

 

loading...
Reclama

Reclama

Comentarii

Leave a Reply
  1. romania este intr-o criza politica in momentul de fata si bine ar facea daca cei de la psd si pnl ar ajunge la un numitor comun in ceea ce priveste functia de premier.

  2. guvernul orban trebuia sa pice pentru ca nu era in stare de nimic pnl avea toata puterea si ne indreptam inspre un stat totalitar.

  3. istoria se scrie cu sau fara voia noastra insa important este sa fie scrisa corect si in folosul celor care contribuie la scrierea si dezvoltarea ei.

  4. ce o sa faca celebra domna turcanu?o sa inceapa iar sa spuna ca din cauza psd nu poate sa faca nimic…..mi se pare patetica.

  5. in politica romaneasca mereu au fost din astea dar acum sper din tot sufletul ca palatul cotroceni sa ajunga la un numitor comun cu opozitia si sa faca ceva bun pentru tara asta nu sa se certe.

  6. daca analizam dupa realizarile sau asa zisele realizari facute de orban cred ca cel mai bine este ca sa plece si sa vina altcineva mult mai capabil sa faca reforme bune si eficiente pentru romania

  7. cel mai slab guvern pe care l-am avut pana acum se vedea de la o posta ca nici unul dintre ei nu avea nicio treaba cu guvernarea mai ales ludovic orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Medicii rezidenţi au un nou spital în care se pot speciaza!

Ce declaraţii a făcut preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor după consultările de la Cotroceni

Back to Top