România în fața unor noi creșteri de prețuri preconizate în comerț și imobiliare

Data actualizării: 05/03/2025

România se pregătește pentru noi creșteri de prețuri, conform ultimului raport al Institutului Național de Statistică. Patronatele anticipează o stagnare a activităților economice și majorări de prețuri în viitorul apropiat, cel mai afectat fiind sectorul comerțului cu amănuntul. Aici, numărul managerilor care se așteaptă la o majorare a prețurilor depășește cu 35% pe cel al șefilor de companii care cred în reduceri de prețuri.

Echipa Digi24 a realizat un sondaj cu privire la opiniile românilor despre aceste scumpiri. Unii dintre ei au declarat: „Nu mi se pare normal, la ceea ce avem noi, la pensii, salarii și așa mai departe, este foarte greu să te descurci”. Alții spun: „Mâncăm cât mai puțin, cât mai puțin, păi ce să facem?; Nu avem decât să ne limităm la ce avem. Nu putem mai mult.”

Profesorul de economie, Radu Ciobanu, a oferit o perspectivă asupra situației economice: „Într-adevăr, punctual, pe anumite produse alimentare, putem să avem o creștere majoră a prețurilor, dar pentru produsele de larg consum, creșterea va fi în sensul inflației așteptate […] undeva în 5-7%, până la finalul anului 2025”.


În domeniul imobiliar, dezvoltatorii afirmă că nu vor exista modificări la numărul de locuințe finalizate, însă prețurile ar putea crește cu până la 30%. „Este cumva o creștere, aș putea spune nenaturală, […] cauzată de mai multe lucruri, […] am avut și eliminarea taxelor la începutul acestui an, […] creșteri de impozite”, a declarat Bogdan Ivan, președintele Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România.

Citește și:

În sectorul serviciilor, care a contribuit recent la creșterea ratelor inflației, 19% dintre antreprenori estimează că vor majora tarifele de facturare.

Nota redacției: Materialul inițial conținea informații eronate despre creșteri de 35% la prețurile alimentelor și creșteri de 19% la servicii. Acestea au fost corectate.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨