Reclamă

România se confruntă cu amenințarea pierderii a până la un sfert din fondurile europene de coeziune. Valoarea lor se ridică la peste șapte miliarde de euro. Acest lucru se va întâmpla dacă nu se iau măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar. Comisia Europeană a emis o recomandare autorităților noastre.

România ar putea pierde fonduri europene

Oficialii din partea UE au transmis avertizarea în urma înregistrării unui deficit de 2,3% din PIB în primele cinci luni ale acestui an. Totul în timp ce deficitul asumat prin legea bugetului de stat este de 4,4% din PIB.

Potrivit surselor guvernamentale, liderii coaliției au discutat deja variante prin care să aducă mai mulți bani la buget. În acest sens sunt luate în calcul inclusiv reduceri de facilități fiscale și modificări ale taxelor pe alcool și tutun.

Cu toate acestea, pentru a evita pierderea fondurilor europene, România trebuie să reducă deficitul bugetar sub 3%. Acest fapt ar trebui să aibă loc până la sfârșitul anului 2024.

Exemplu elocvent de pierderi masive de fonduri europene – proiectul liniei de cale ferată Brașov- Sighișoara

Pe de altă parte, întârzierile majore în derularea proiectelor de infrastructură agravează situația. Asociația Pro Infrastructura a atras atenția că linia de cale ferată Brașov-Sighișoara riscă să piardă peste 500 de milioane de euro fonduri europene. Acestea erau destinate modernizării. Ar urma să fie pierdute din cauza întârzierilor în derularea lucrărilor, care au ajuns la câțiva ani.

Potrivit organizației, reconstrucțiile totale ale liniilor ar trebui să dureze între 3 și 5 ani, însă în realitate acestea se întind pe o perioadă de 7 până la 9 ani.

Aceste întârzieri cauzează pierderi de bani nerambursabili, care rămân necheltuiți. Cea mai gravă situație este înregistrată în secțiunea Brașov-Sighișoara, unde finanțarea europeană CEF (Connecting Europe Facility) de 787 de milioane de euro, obținută pentru perioada 2014-2020, se confruntă cu un progres fizic de doar 21%.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro