Reclamă

Mariana Nicolesco, una dintre cele mai mari voci ale operei din România, a decedat vineri seara (14.10. n.r), la vârsta de 73 de ani. Soprana era internată la o unitate sanitară din Capitală.

Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții Operei Naționale Române din Cluj Napoca.

“Această seară ne aduce într-un moment al despărțirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndurerați, ne luăm rămas bun de la ?????????? ????????: MARIANA NICOLESCO”, se arată pe pagina de Facebook a Operei Naționale din Cluj-Napoca.

România a pierdut una dintre cele mai mari voci

Mariana Nicolesco a fost o persoană, o uriașă voce, cu care România s-a mândrit și se va mândri în continuare. Aceasta a fost prezentă pe mari scene ale lumii, cum ar fi în Milano, Germania, Rio de Janeiro, SUA, Japonia și Canada. Acestea sunt puține state în care soprana i-a fascinat pe ascultători cu vocea sa.

Mariana Nicolesco a fost membră de Onoare a Academiei Române, Doctor Honoris Causa și profesor onorific al mai multor universități de la noi din țară.

Mariana Nicolesco

A fost premiată în Franța

Soprana Mariana Nicolesco a fost invitată de Papa Ioan Paul al II-lea să cânte la Primul Concert de Crăciun în Vatican. Aceasta a bucurat peste un miliard de oameni care au urmărit concertul cu minunatele colinde ale României.

Pe lângă mulțimile de premii pe care le-a primit de-a lungul vieții, Mariana Nicolesco a fost decorată în Franța cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. Bineînțeles, soprana a fost decorată și de către președintele României, cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer.

Mesajul ministrului Culturii

În urma aflării despre decesul marii voci a țării, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a transmis un mesaj emoționant.

“S-a stins o viață de om, o voce inconfundabilă, un artist complet. Regina del Belcanto, marea soprană a României, Mariana Nicolesco, a decedat astăzi, la vârsta de 73 de ani. Sunt profund îndurerat de această veste cumplită și sunt alături de familie și de toți cei dragi. Îi mulțumim Marianei Nicolesco pentru întreaga moștenire artistică, pentru tot ce a făcut pentru România în lume! Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis social-democratul.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro