În România, aproape 100 de pacienți mor în fiecare an în așteptarea unui transplant care nu sosește niciodată. Lipsa donatorilor de organe este un subiect delicat atât în rândul publicului larg, cât și în spitale, unde chiar și unii medici ezită să declare moartea cerebrală, diagnostic esențial pentru prelevarea de organe.
Această problemă este agravată de familiile care refuză donarea, adesea influențate de sfaturile unor preoți sau clarvăzători, după cum observă medicii. Pentru a aborda această situație, Agenția Națională de Transplant și Colegiul Medicilor din România au semnat un protocol pentru a informa cadrele medicale despre importanța donării de organe și despre semnificația morții cerebrale.
România este codașă în Europa, cu doar 5 donatori la un milion de locuitori, comparativ cu țările dezvoltate unde numărul de donatori este de patru ori mai mare. „Mortalitatea pe lista de așteptare este în jur de 20%, ceea ce este foarte mult,” susține prof. dr. Vlad Brașoveanu, medic primar în chirurgie generală.
Donarea este posibilă numai după ce moartea pacientului este confirmată și cu acordul familiei, iar confuzia privind diagnosticul de moarte cerebrală afectează acest proces. „În momentul în care am pus diagnosticul de moarte cerebrală, nu mai există nici un fel de activitate cerebrală. Toți neuronii din creier sunt morți și asta înseamnă zero posibilități de recuperare,” clarifică dr. Darius Morlova, medic specialist ATI la Spitalul Bagdasar-Arseni.
Există mituri care trebuie combătute pentru a îmbunătăți situația donării. „Spulberarea acelor mituri de genul ‘se prelevează organe, pacienții au lacrimi’. Dimpotrivă, corneea este uscată, atât de uscată că trebuie să o prezervăm cu tampoane cu ser fiziologic,” explică Carmen Pantiș, coordonator transplant la Spitalul Județean Oradea.
Potrivit statisticilor, 5% dintre pacienții care decedează la Terapie Intensivă ar putea fi declarați în moarte cerebrală, însă acest lucru se întâmplă doar la 0,3% din cazuri în România. Rata de refuz a donării este de 33%, iar factorii care contribuie la aceasta, conform șefului Agenției de Transplant, includ consilierea de către persoane fără expertiză medicală. „Unii acceptă diagnosticul, acceptă severitatea, dar, în urma unor discuții cu anumiți preoți, cu clarvăzători, li se spune că ar mai exista o șansă,” arată dr. Darius Morlova.
România are 33 de spitale acreditate pentru prelevarea de organe, dar nu toate desfășoară activități în acest sens. Rezultă că este esențială intensificarea conștientizării la nivel național pentru a sprijini donarea de organe și pentru a salva vieți ce depind de acest act.