Florin Cîţu a anunţat că următorul pas pentru România este un un nou împrumut în valoare de 5 miliarde de lei. Ministrul a anunţat că suma poate creşte în funcţie de situaţia de pe piaţă, sau poate scădea, însă este clar: România se alege cu un nou împrumut colosal, care va fi greu de dat înapoi şi care se adaugă la celelalte datorii care i-au făcut pe români vânduţi, următoarele genraţii la rând.

„Transparenţă 100%! În luna februarie MF a anunţat că are în plan să împrumute 5 miliarde lei. Bineînţeles, este vorba de o ţintă. Totul depinde de condiţiile pieţei, iar suma finală poate să fie mai mare sau mai mică. Dar de ce trebuie să se împrumute MF? Două motive: deficitul bugetar estimat pentru acest an; plata împrumuturilor care vin la scadenţă din anii anteriori. De aceea, eu doresc surplus la buget. Să plătesc împrumuturile făcute de socialişti din surplus şi să nu fie nevoie să mă împrumut din nou. Lucrurile sunt simple şi mă miră că există confuzie şi nu doar la socialişti. Cum am ajuns aici? Foarte simplu. Socialiştii de la PSD sunt incompetenţi, iresponsabili şi interesaţi doar de buzunarul propriu, nu de sănătatea economiei. Au trecut prin parlament două legi cu impact bugetar negativ major – fără surse de finanţare – Legea salarizării şi Legea pensiilor”, a scris ministrul.

Potrivit lui Cîţu, bugetul de stat trebuie să asigure lunar 11 miliarde de lei pentru pensii şi spijin social, 9 miliarde de lei pentru bugetari 4 miliarde pentru medicamente şi un miliard pentru subvenţii APIA.

„Se vede clar că avem 4,5 miliarde lei fără acoperire şi banii trebuie luaţi de undeva. PSD, când a trecut legile prin Parlament, le-a lăsat fără sursa de finanţare – subminarea economiei naţionale? Nu există secrete aici. Anunţ la început de an necesarul de finanţare pentru tot anul. La început de lună ţinta pentru luna respectivă. Pieţele ştiu când încerc să împrumut de pe piaţa locală. Ce fac eu diferit? Ţintesc surplus bugetar pe termen mediu. Pieţele au încredere şi ne premiază cu dobânzi mai mici. Doar aşa pot să reduc datoria publică şi implicit sumele împrumutate. Deja am început cu un deficit mai mic în 2020”, a adăugat Cîţu conform Agerpres.