De la valul de caniculă, România este cuprinsă de vijelii. ANM a emis mai multe avertizări de furtuni care se vor manifesta pentru următoarele 24 de ore. Vizate sunt mai multe județe, iar fenomenele așteptate sunt ploi torențiale, vânt puternic și local grindină.
România, cuprinsă de vijelii: ANM a emis Cod Portocaliu în aceste județe
Luna august aduce vreme capricioasă pentru români. Dacă în prima săptămână întreaga țară a fost cuprinsă de un val de caniculă, ce a adus temperaturi de până la 38 de grade, de săptămâna viitoare, prognoza se schimbă drastic. Sunt așteptate ploi puternice, care vor cuprinde mai bine de jumătate de țară.
Adminstrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Portocaliu. De duminică, 6 august, ora 15:00 și până luni, ora 03:00, sunt așteptate furtuni puternice în mai multe regiuni.
Vizate sunt 13 județe, din regiunile Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70-80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35-40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.
Cod Galben de ploi torențiale în 18 județe din țară
Valul de vreme instabilă nu se restrânge însă doar în zonele menționate anterior. Meteotologii au emis și un Cod Galben, valabil de duminică, 06 august, ora 10:00, până luni, 7 august, ora 06:00.
Vor fi ploi de scurtă durată în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte.
ANM anunță că în intervalul menționat vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp, precizează ANM.
Ziua de duminică nu se anunță însă una mai răcoroasă, în ciuda vremii instabile. În cea mai mare parte a Moldovei și a Dobrogei, precum și în estul Munteniei, temperaturile sunt în continuare ridicate.