Italia continuă să facă victime printre oameni, iar România este pe listă, asta deoarece acolo locuieşte cea mai mare comunitate de români din Diaspora. Speriaţi, sau că aşa aveau programat, mulţi români se întorc acasă, iar ţara noastră este în pericol din cauza răspândirii rapide a virusului ucigaş.

O femeie cu suspiciune de coronavirus, s-a întors ieri din ţară, venită dintr-o localitate din Italia care este în carantină. Aceasata a rămas peste noapte  într-o clădire dezafectată de la Secţia de Infecţioase a Spitalului Județean Buzău, special amenajată pentru ea.

Astăzi, femeia va fi transferată în fosta tabără școlară de la Arbănaşi,loc stabilit oficial demedici pentru monitorizarea eventualilor suspecţi de coronavirus. Alte 3 persoane care au călătorit alături de aceasta sunt în carantină la Galați.

Ministerul Sănătății a decis, duminică, ca toate persoanele care au fost în zonele din Peninsulă unde s-a confirmat noul coronavirus  să fie plasate în carantină timp de 14 zile.

„Trebuie să fim foarte sinceri. Probabilitatea este foarte scăzută. Nu putem să spunem că nu va fi. Eu cred că încet-încet, în toate țările din Uniunea Europeană vor apărea cazuri, nu numai în România. Doar este vorba de timp, când apare într-o țară și când apare într-alta. Ați văzut acum situația trenurilor oprite în Austria cu persoanele care sunt suspecte. Oamenii călătoresc. E imposibilă închiderea ermetică a granițelor. Înseamnă că mai devreme sau mai târziu astfel de cazuri vor apărea într-un loc sau altul. Acum depinde ce măsuri se iau. Italia ia măsuri foarte corecte. Am avut discuții cu colegii noștri de acolo de la Protecția Civilă. Sunt în legătură cu ambasada noastră de acolo. Ei iau măsurile pentru a limita răspândirea”, a afirmat Raed Arafat, duminică, la Antena 3.