Ziua și problemele pentru pasagerii WizzAir, după ce 200 de români au rămas blocați în Italia. Zborul a fost anulat, iar compania nu le-a oferit nicio alternativă pentru călătorie și nicio explicație.

Români blocați în Italia din cauza WizzAir

Cei 200 de români trebuiau să zboare de pe aeroportul Fiumicino din Roma și să aterizeze la București, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Doar că cu câteva ore înainte de îmbarcare, zborul s-a anulat.

Surpriza pentru pasageri a fost că pe panoul aeroportului nici măcar nu apăra zborul cu pricina. Doar cei care au aplicația companiei aviatice au aflat ce s-a întâmplat, de fapt. Aceștia au fost informați că zborul, care era programat să decoleze în câteva ore, a fost anulat.

Situația este cu atât mai dificilă pentru pasageri cu cât în aeroportul respectiv, WizzAir nu are reprezentanți. Așa că nu au nicio persoană căreia să i se adreseze în persoană.

O surpriză și mai mare au avut pasagerii în momentul în care au sunat la call-center-ul WizzAir. Mulți dintre ei au primit informații despre statusul zborului, care încă apărea activ. Astfel că unii dintre angajați nici măcar nu știau că a s-a produs o modificare și zborul cu pricina a fost anulat.

Conform Libertatea, la fața locului au ajuns și polițiștii, care au discutat cu pasagerii. Ba mai mult decât atât, conducerea aeroportului Fiumicino s-a oferit să le asigure cazarea acestora pentru următoarele 24 de ore.

În urmă cu o zi, 200 de pasageri au rămas blocați în Portugalia

Compania WizzAir le-a promis celor afectați de această situație că le va restituii banii înapoi. Nimic însă despre o posibilă altă variantă cu care să se întoarcă acasă în timp util.

Incidentul din Italia este al doilea de acest tip al companiei WizzAir. În urmă cu nici 24 de ore, o situație asemănătoare a avut loc și în Portugalia. Zborul către București operat de compania aeriană a avut o întârziere de mai bine de 20 de ore.

Și în acest caz, oamenii nu au primit cazare sau despăgubiri suplimentare. Într-un final, au ajuns în România, însă cu un zbor care a ajuns mai întâi la Roma și mai apoi la București.