Momentul mult așteptat de români a venit! Începând cu data de 9 martie 2022, starea de alertă va fi ridicată în România. Iată ce restricții vor dispărea, începând cu ziua de miercuri.
După doi ani de de speranță, românii revin la normalitate. Autoritățile din România au decis că pandemia a intrat într-un con de umbră, mai ales din punct de vedere social.
Momentul mult așteptat de români a venit! Starea de alertă va fi ridicată din 9 martie. Ce restricţii dispar
Odată cu încetarea stării de alertă, românii se pot simți iar liberi. Totuși, niciuna dintre măsurile existente pe perioada stării de alertă nu își va înceta, totuși, aplicabilitatea imediat ce starea este ridicată pentru că termenele lor de aplicare primiseră perioade de tranziție până la încetarea lor efectivă, notează avocatnet.ro. Iată ce restricţii sunt ridicate din 9 martie:
- Dispare obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură
- Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber
- Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate
- Magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00
- Elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate
- Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează.
Dacă pe perioada stării de alertă valabilitatea documentelor s-a prelungit, după ridicarea starii de alerta acestea mai rămân valabile încă 90 de zile, astfel că românii cu documente expirate trebuie să meargă să le înnoiască.
Şomajul tehnic decontat de stat are ca termen-limită de aplicare data de 31 martie 2022
- actele personale expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;
după 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite; - dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate;
- liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;
- consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă și celor neasigurați de la sfârșitul lunii martie;
- medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.