Româncele ar putea curând să nu mai plătească pentru procedurile de avort. Acest lucru ar putea fi posibil datorită unui proiect de lege ce a fost depus în Parlament. Nu este vorba însă de orice fel de întrerupere de sarcină, ci doar cele care au loc în anumite circumstanțe.
Întreruperea de sarcină, fie ea voluntară sau nu, este o experiență extrem de dificilă pentru orice femeie. Pe lângă impactul emoțional deosebit pe care îl are, există și presiunea materială. Multe românce nu fac avort din cauza costurilor mari pe care le are această procedură.
Curând, acest lucru s-ar putea schimba însă. În Parlament a fost depus recent un proiect de lege care prevede ca întreruperile de sarcină să fie decontate. Banii ar urma să fie decontați din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.
Nu este însă vorba de orice avort, ci doar de cele care au loc în anumite condiții.
În primul rând, este vorba de avortul terapeutic, atunci când este necesar pentru salvarea vieții mamei.
Alte condiții în care această procedură ar putea fi decontată de stat sunt următoarele:
- sarcina a survenit în urma unui raport sexual, cu privire la care s-a introdus o plângere penală pentru viol;
- persoana solicitantă a procedurii nu a împlinit vârsta de 18 ani;
- persoana solicitantă a procedurii nu realizează venituri sau primeşte beneficii de asistenţă socială.
Femeile din România au dreptul la avort
Medicii au dreptul să refuze să execute această procedură, însă are obligativitatea să informeze gravida că poate face avort la un coleg sau în altă unitate medicală de stat.
Pacienta va avea dreptul la informaţii, educaţie şi servicii medicale necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nicio discriminare.
Dreptul femeilor de a decide dacă doresc sau nu să aibă copii trebuie să fie garantat, or în acest moment cercetările realizate de organizaţii neguvernamentale arată că accesul la această procedură este departe de a fi garantat – fie că vorbim de refuzul managerilor de spitale şi al medicilor de a efectua întreruperile de sarcină, de costurile importate ale acestuia sau de abuzurile fizice sau emoţionale suferite de femeile care îndrăznesc să aleagă să nu păstreze o sarcină, se mai arată în expunerea de motive.