O fermă din Philipsburg, Montana, cunoscută sub numele de Rocking Chair Ranch, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 21,7 milioane de dolari, relatează Business Insider. Ferma se întinde pe 7.230 de acri (2.925 de hectare) și cuprinde o fermă de vite, pajiști, păduri, pășuni, terenuri agricole și o păstrăvărie.
Proprietatea include o casă veche cu cinci dormitoare și alte clădiri, fiind deținută de aceeași familie de peste 70 de ani. Familia Vietor l-a găzduit, fără să știe, pe Viktor Belenko, un fost pilot de luptă al Uniunii Sovietice.
În 1976, Belenko a dezertat cu un MiG-25 și a zburat spre Hokkaido, Japonia. „Am tânjit după libertatea din Statele Unite. Viața în Uniunea Sovietică nu s-a schimbat față de cea din Rusia țaristă, unde nu exista libertate”, a declarat Belenko potrivit poliției japoneze.
După ce a ajuns în Japonia, Belenko a fost predat Statelor Unite, împreună cu MiG-25. Oficialii americani au studiat aeronava, descoperind că aceasta nu era atât de puternică pe cât se temea Occidentul, dar Belenko a furnizat informații importante despre moralul soldaților sovietici și condițiile precare în care aceștia trăiau.
Belenko a primit azil în SUA și a ajuns în cele din urmă la ferma Rocking Chair, cu o identitate nouă atribuită de CIA. „CIA l-a întrebat unde vrea să locuiască și el a spus că undeva în vest, la o fermă”, a povestit Willy Vietor pentru Mansion Global. „Agentul CIA care îi cunoștea pe părinții mei l-a adus la noi”.
Belenko, sub identitatea de Viktor Schmidt, a lucrat ca muncitor la fermă și a locuit într-un dormitor pentru oaspeți. Willy Vietor a declarat că după un an au realizat cine era de fapt omul pe care îl găzduiau: „După vreun an am făcut legătura și ne-am dat seama că este unul dintre cei mai valoroși dezertori pe care i-au avut vreodată SUA”.
Belenko a părăsit ferma în 1983, dar a păstrat legătura cu familia. În 1980, a primit cetățenia americană și a locuit în mai multe orașe mici din vestul mijlociu al SUA, lucrând ca consultant aerospațial. Viktor Belenko a murit în septembrie 2023, la vârsta de 76 de ani, într-un azil de bătrâni din Illinois.