O rochie de seara purtată de prințesa Diana a fost vândută unei organizații cu scop caritabil pentru aproximativ 280.000 de dolari.

Rochia de culoare albastru închis, din catifea, a fost purtată într-o seară în care prințesa a participat la un dineu organizat de președintele Ronald Reagan la Casa Albă. Aceasta a interacționat cu John Travolta după ce prima doamnă a acelei vremi, Nancy Reagan, ar fi mers la actor și i-ar fi spus că Diana își dorește să danseze cu el.

Prințesa Diana a purtat această rochie în mai multe rânduri, tocmai pentru că îi plăcea foarte mult modelul, ba chiar și-a făcut și un portret cu aceasta în 1997.

Cu câteva luni înainte de a muri, Diana a scos la licitație rochia pentru a strânge fonduri pentru o campanie anti-SIDA. Atunci rochia s-a vândut cu peste 100.000 de lire. Cea care a cumpărat-o, Maureen Dunkel, a păstrat-o până în momentul în care afacerea ei a dat faliment și a fost nevoită să o vândă.

Să ne reamintim că prințesa Diana a murit pe 31 august 1997 într-un accident de mașină, alături de iubitul său Dodi Al-Fayed și șoferul acestora, Henri Paul. Cei doi bărbați au fost declarați morți la fața locului, iar prințesa s-a stins din viață câteva ore mai târziu la spitalul Pitie-Salpêtriere.