Reclamă
Reclamă

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat joi drept „important” să nu fie exclus vreun stat membru al UE din negocierile pentru atribuirea funcţiilor de top în instituţiile UE. Aceasta a făcut declarații în contextul unei reuniuni a șase lideri europeni, reprezentând principalele familii politice pro-europene, care au convenit asupra numirilor, provocând iritarea premierului italian, Giorgia Meloni.

„Va fi important să avem o majoritate (de ţări) cât mai largă posibil, întrucât aceasta ne va ajuta să construim o majoritate în Parlamentul European. Va trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă, dar cred că este important să nu excludem nicio ţară”, a explicat Roberta Metsola la o conferinţă de presă în prima zi a unui summit european, unde liderii UE discută numirile în instituţiile blocului și agenda strategică pentru mandatul rezultat în urma alegerilor europarlamentare.

Numirile au fost deja convenite la o reuniune restrânsă la care au participat lideri din trei grupuri politice pro-europene: popularii (PPE), social-democraţii (S&D) și liberalii (Renew). Conform înţelegerii, Ursula von der Leyen (PPE) își va păstra postul de preşedintă a Comisiei Europene, cel de preşedinte al Consiliului European va reveni fostului premier portughez Antonio Costa (social-democrat), iar șefa guvernului eston Kaja Kallas (liberali) va deveni Înalt reprezentant pentru acţiune externă și politica de securitate.

Reclamă

Cancelarul german Olaf Scholz și premierul spaniol Pedro Sánchez au reprezentat grupul social-democraţilor, în timp ce grupul popularilor a fost reprezentat de premierii polonez și grec, Donald Tusk și Kyriakos Mitsotakis. Grupul liberalilor a fost reprezentat de preşedintele francez Emmanuel Macron și premierul interimar olandez Mark Rutte.

Premierul italian Giorgia Meloni, al cărui partid face parte din grupul Conservatorilor și Reformiştilor europeni (ECR), nu a fost invitată și a considerat acest mod de lucru o sfidare la adresa alegătorilor europeni. O poziție similară a fost exprimată și de premierul ungar Viktor Orban, conform EFE.

Meloni a acuzat acest grup restrâns de șase lideri de a forma o „oligarhie”, care a ignorat mesajul transmis la urne de cetățenii europeni. Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie au arătat un avans al formațiunilor conservatoare eurosceptice, fără a răsturna majoritatea formată din populari, social-democraţi și liberali.

Aceste trei grupuri câştigătoare dețin împreună 399 din 720 de eurodeputaţi, dar unii dintre aceștia s-ar putea abate de la linia partidului lor. Chiar dacă liderii europeni aprobă numirea Ursulei von der Leyen prin majoritate calificată, nu este sigur că aceasta va obţine și majoritatea simplă necesară în Parlamentul European, votul fiind prevăzut pentru jumătatea lunii iulie.

Roberta Metsola, membră PPE, a lansat un apel pentru sprijin larg din partea liderilor europeni, pentru a asigura o majoritate cât mai mare în Parlamentul European pentru numirile propuse. Cu toate acestea, liderii europeni sunt divizați: unii doresc consens pentru a evita prejudicii pe termen lung, în timp ce alţii cred că pot ignora opiniile celorlalți dacă se întrunește majoritatea calificată în Consiliul European.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro