Reclamă

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a stârnit controverse și critici după ce și-a numit cumnatul, Matthew Tabone, în funcția de șef de cabinet. Acest gest a fost calificat drept nepotism de reprezentanți ai opoziției.

Tabone, care și-a început activitatea în Parlamentul European alături de Metsola în 2013, a fost promovat după plecarea Leticiei Zuleta De Reales Ansaldo, care a devenit director al relațiilor cu parlamentele naționale. Alex Agius Saliba, un eurodeputat maltez din Partidul Laburist, rivalul ideologic al Partidului Național, din care face parte Metsola, a subliniat pe Facebook că „imaginea unei asemenea numiri ar fi de neimaginat pentru alți reprezentanți”.

Tabone a fost un colaborator apropiat al președintei PE și s-a căsătorit cu sora acesteia în 2015, înainte ca Metsola să preia actuala sa funcție. Promovat în rolul de șef de cabinet la sfârșitul anului 2022, Metsola a amânat numirea sa, deoarece aceasta coincidea cu scandalul Qatargate, ce a implicat acuzații de „bani contra influență” în cadrul Parlamentului European.

Acesta nu este primul episod controversat în jurul numirilor lui Metsola. În toamna anului 2022, Alessandro Chiocchetti, un alt colaborator apropriat, a fost numit secretar general al Parlamentului European, un post esențial, ceea ce a atras acuzații de favoritism și negocieri în secret. Klaus Welle, anterior deținator al acestui post timp de 13 ani, lăsase un mare gol politic prin plecarea sa. Conducerea acestei funcții influențează agenda Parlamentului și ocuparea funcțiilor de conducere.

Alte acuzații s-au îndreptat către Chiocchetti, beneficiind de o ajustare secretă prin crearea unor noi poziții pentru a-și asigura susținerea sa politică. Heidi Hautala, eurodeputat din partea Verzilor, a criticat această situație, subliniind că reputația Parlamentului ar putea avea de suferit.

Cu toate acestea, Metsola și Partidul Popular European, care l-a susținut pe Chiocchetti, au dat asigurări că procesul a fost conform normelor și deschis. „A fost cel mai deschis proces din istoria acestei instituții”, a declarat Metsola, adăugând că postul a fost deschis pentru toată lumea și au fost prezentate mai multe candidaturi.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro