Robert Urucu și Marinela Mavrodin au sunt cei mai fericiți viitori părinți ai momentului.

Cei doi parteneri au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri care au trecut pragul emisiunii „Puterea dragostei”. Între ei, lucrurile au avansat rapid. Astfel că, după ce au părăsit competiția iubirii de mână, s-au mutat împreună iar acum așteaptă să vină pe lume primul lor copil.

Noul membru al familiei, pe cale să vină pe lume

După trei ani de relație, povestea celor doi îndrăgostiți continuă la fel de presărată cu bucurie. Acum, Mary și Robert sunt pregătiți să înceapă un nou capitol din viața lor. Potrivit declarațiilor blondinei, cei doi urmează să devină părinți chiar în luna martie a anului viitor.

În urmă cu câteva zile, tânăra a a făcut marele anunț în mediul online. După cum era de așteptat, în aceste clipe este asaltată de curiozitățile fanilor. Urmăritorii săi își doresc să afle totul despre cum decurge sarcina, dar și cum se înțeleg îndrăgostiții în această perioadă unică pentru ei.

„Am fost amândoi șocați. Nu ne așteptam în această perioadă. Eu eram la serviciu când am aflat. Colegele au început să facă diferite glume, cum că aș fi început să cântăresc cât doi, de ce mănânc dulciuri, pentru că eu nu obișnuiesc asta, tot felul de lucruri. În ziua respectivă am făcut un test și așa am aflat”, a declarat Marinela Mavrodin, în cadrul unei emisiuni online.

@video.clipuri1 #marinelamavrodin #roberturucu #fy #2022 #videoclipuri1 #bucuresti ♬ original sound – videoclipuri1

Planurile de nuntă sunt în așteptare

Mary este foarte activă în mediul online, motiv pentru care intră deseori în contact cu fanii săi. În urmă cu o săptămână, ea a făcut un live pe TikTok, unde a vorbit despre sarcină, dar și despre evoluția relației cu Robert.

Fosta concurentă de la Kanal D a susținut că s-au gândit la nuntă, însă deocamdată nu se grăbesc. Blondina a dezvăluit că ultimele șase luni din viața lor au fost pline și extenuante. Tocmai de aceea, cei doi nu cred că ar mai putea face față unei provocări cum este organizarea unui eveniment fastuos.

„O să facem și nunta, dar nu acum, asta e clar. S-au întâmplat prea multe în șase luni de zile și nu cred că suntem în stare să mai suportăm și nunta. Creierul meu nu cred că mai suportă”, a mărturisit blondina în mediul online.