Reclamă

La 49 de ani, Rita Mureșan se poate declara o femeie împlinită. Este una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă de la noi, dar și mama a două fete. Vedeta recunoaște că a fost greu să accepte separarea de Rebeca și Gloria, cele două fiind stabilite în străinătate. 

Rita Mureșan: E o dovadă de egoism să te pui în calea drumului

Cele două tinere au decis să studieze departe de casă. Dorul ș-a spus cuvântul, mai ales că acestea vin destul de rar în țară. Rita Mureșan a mărturisit că a trecut prin momente dificile când fiica cea mare, Rebeca a plecat să studieze la New York.

Chiar dacă i-a fost greu să accepte că tânăra nu mai este lângă ea, vedeta nu a stat în calea dorinței acesteia. Creatoarea de modă a mărturisit că și-a susținut fiica în tot ceea ce a făcut. Ulterior, și fiica cea mică, Gloria a decis să studieze în străinătate, tânăra fiind stabilită în Thailanda.

Rita Mureșan, mai sinceră ca niciodată. Cât de greu i-a fost să accepte că fiicele sale au plecat de acasă
Instagram

„Când îți liniștești sufletul parcă se aliniază altfel energiile și ai o altă abordare, inclusiv asupra vieții, asupra mâncării, asupra oricărui alt lucru. Da, acum am sufletul liniștit.

Eu întotdeauna am recunoscut, mi-a fost foarte greu când au plecat copiii de acasă, foarte greu. Cel puțin când a plecat Rebeca, cred că am plâns pe toate canapelele din televiziuni… acela a fost un moment foarte greu, dar apoi a plecat și Gloria”, a spus Rita Mureșan într-o emisiune de la Antena Stars.

Nu doar despărțirea de cele două fiice a fost un moment dificil, ci și moartea mamei sale. Creatoarea de modă a mărturisit că s-a consumat emoțional foarte mult și că abia după ceva timp și-a regăsit liniștea. Creatoarea de modă primește semne din lumea de dincolo de la cea care i-a dat viață, chiar dacă s-a stins în urmă cu mai mulți ani. Din dorința de a desluși semnificația acestor semne, vedeta a apelat la terapia cu îngeri.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro