Risc de avalanșă în luna mai în România! Salvamontiștii sunt în alertă maximă
Salvamontiștii sunt în alertă! Pe crestele montane, stratul de zăpadă e consistent și e risc de avalanșă.
Risc de avalanșă în luna mai în România
Chiar dacă suntem la jumătatea lunii mai, vremea capricioasă nu stă departe de România. În timp ce în toată țara sunt temperaturi mult mai scăzute decât normalul acestei perioade, pe crestele montane încă ninge.
În ultimele zile, a fost lapoviță, ninsoare și vânt la altitudini de peste 1.400 de m. Iar asta a făcut ca stratul de zăpadă depus să fie unul considerabil. Pe măsură ce se va încălzi, sunt așteptate să apară avalanșe.
Meteorologii anunță un risc de avalanșă de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5 în munții Făgăraș și Bucegi.

Cât este stratul de zăpadă în acest moment pe munte
Acest sfârșit de săptămână a adus noi ninsori pe crestele montane. Astfel că în mai multe zone din țară, s-a depus un nou strat de nămeți, care ajunge chiar și la câțiva metri.
În zonele preferate de turiști, salvamontiștii sunt în alertă maximă. La Vârful Omu, spre exemplu, zăpada ajunge la 2,4 metri. Iar la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan, stratul de zăpadă măsoară aproape 2 metri.
Nu sunt însă singurele zone unde iarna nu se lasă ușor alungată. Mai sunt doar câteva săptămâni până începe vara și se dă startul sezonului estival, dar la munte continuă să ningă.
La altitudini de peste 1.800, stratul de zăpadă este în continuare consistent, iar temperaturile nu trec de câteva grade. Astfel că, conform meteorologilor, sunt 240 cm de nămeți la Vf. Omu, 192 cm la Bâlea-Lac, 77 cm la Vf. Ţarcu, 159 cm la Vf. Călimani, 40 cm la Ceahlău-Toaca, 28 cm la Vf. Iezer și 24 cm la Vf. Lăcăuţi.
Iar în zilele următoare, în Carpații Occidentali și Meridionali sunt anunțate în continuare precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Astfel că până luni, 15 mai, salvamontiștii sunt în alertă din cauza riscului mare de producere al avalanșelor.





