Reclamă

Zi importantă pentru absolvenții de clasa a 12-a. Luni, 3 iulie, află ce rezultate au obținut la examenul de Bacalaureat. Ulterior, vor putea fi depuse și contestațiile de cei nemulțumiți de note.

Rezultate la Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2023

Elevii din toată România care au susținut examenul de Bacalaureat află luni, 3 iulie, ce note au obținut. Odată ce acestea vor fi publicate, tinerii trebuie să acceseze platforma edu.ro. Apoi să introducă codul primit de la școală, necesar pentru aflarea rezultatelor.

Apoi vor fi redirecționați către pagina unde vor putea vedea notele. Acestea vor fi în următoare ordine: limba și literatura română, proba obligatorie de profi și cea la alegere.

În această sesiune, 130.500 de elevi au susținut examenul. Datele arată că un procent 12,2% din generația care trebuia să își finalizeze studiile liceale în anul 2023 a abandonat școala. Concret, este vorba de un număr de aproximativ 50.100 de tineri care au renunțat la studiile lor.

Până când pot să depună elevii contestațiile

Rezultatele publicate luni, 3 iulie, sunt cele provizorii. Elevii care consideră că au fost neîndreptățiți sau că au primit punctaje greșite pot depune contestații. Acestea pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic. Termenul limită este în aceeași zi, până la ora 18:00.

În cazul cererilor online, candidații trebuie să trimită cererea pe adresa de e-mail a centrului de examen. Aceasta este afișată la avizierul școlii unde au susținut probele.

Ceea ce trebuie să știe tinerii este că prin contestație își sumă riscul ca nota să fie și micșorată, nu doar crescută, în urma contestației. Iar acest ultim rezultat, după recorectarea efectuată de o comisie specială a lucrărilor, este și cel definitiv.

Lucrările vor fi recorectate conform baremului de 2 profesori. În cazul în care diferența față de nota inițială este mai mare de 1 punct, se face media aritmetică între cele două note date de cadrele didactice.

În cazul în care nota acordată este diferită de cea inițială cu mai puțin de un punct, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori. Apoi se face media aritmetică între cele 4 note acordate.

Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro