Reclamă

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dezvăluit că noua lege a salarizării va introduce un nou sistem de remunerație pentru bugetari, care va include un salariu fix și unul variabil, determinat de performanță. Aceasta a explicat că sporurile vor reprezenta o componentă a salariului, dar vor fi limitate la maximum 20% pe ordonator de credite.

Oprescu a detaliat că salariul unui bugetar va fi compus dintr-o parte fixă și una variabilă, cea din urmă putând fluctua în funcție de eficiența muncii prestate în luna respectivă.

„La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are”, a explicat ministrul Muncii.

Mai mult, Oprescu a subliniat că vor exista criterii stabilite prin lege la nivel general pentru acordarea bonusului de performanță, și că acestea vor fi implementate de fiecare ordonator de credit.

„Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi. Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit”, a declarat ministrul Muncii.

Deși măsura este considerată a avea dublu tăiș, deoarece unele sporuri ar putea fi pierdute, ministrul Muncii susține că această schimbare va recompensa performanța și va încuraja eficiența în sistemul public.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro