După un sfârșit de martie cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius, meteorologii anunță faptul că aprilie aduce o schimbare drastică a vremii. Avertizările meteorologilor semnalează revenirea vremii reci cu ploi, vânt puternic și ninsori în zona de munte.
În regiunile intracarpatice, vremea se va răci accentuat, valorile termice diurne se vor apropia de normele climatologice. În toată țara, vântul va prezenta intensificări susținute, cu viteze de 55-65 km/h și local de peste 70-75 km/h. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90-100 km/h.
Vor apărea și precipitații. În Maramureș, Banat, Crișana și Transilvania, va ploua sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi izolate.
În zona montană, la altitudini de peste 1600 m, trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 10-15 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Maramureș și 25 de grade în estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei.
Pe 1 aprilie, în Dobrogea și Bărăgan, vremea va fi frumoasă, cu soare și înnorări trecătoare. În Bărăgan, maximele ajung până la 31 de grade, iar în Delta Dunării și la malul mării va fi mai răcoare, cu temperaturi între 16 și 21 de grade. În Moldova, temperaturile se mențin ridicate, dar vântul va fi mai puternic. La Focșani, termometrele vor indica peste 30 de grade Celsius.
Vremea se menține caldă și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, cu temperaturi similare cu cele de ieri, 27-28 de grade. În Oltenia, temperaturile mai cresc față de ieri și se vor înregistra 30 de grade la Slatina. Peste noapte este posibil să plouă, iar vântul va atinge o viteză de 65 km/h.