Medicii din România nu mai fac față numărului mare de pacienți care se prezintă la Camera de Gardă din cauza virozelor. Numai într-o zi, în Capitală, sute de pacienți s-au prezentat la spital cu aceleași simptome de viroză.
În acest context, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut un anunț important pentru români. În cadrul unei conferință de presă, Alexandru Rafila a declarat că este foarte posibil ca guvernul să declare în curând epidemie de gripă la noi în țară. Conform acestuia, atunci când există o creștere a cazurilor de gripă cu câte 20% timp de trei săptămâni și o proporție de minim 10% din probele testate, înseamnă că ne aflăm într-o epidemie.
Epidemie de gripă în România
Conform oficialului, în cazul în care va fi declarată epidemie de gripă, atunci se vor impune din nou restricții de igienă, cum ar fi purtarea măștii de protecție. Atenție, masca de protecție va fi purtată doar în unitățile medicale, nu pe stradă, așa cum s-a procedat în timpul pandemiei de coronavirus.
„Sunt măsuri generale adresate pe de o parte populație, pe de altă parte, spitalelor, care trebuie să se adapteze programul de vizită în funcție de această. Această situație, mai ales în cazul secțiilor unde există pacienți cu risc crescut dacă se îmbolnăvesc de gripă, personalul medical trebuie să utilizeze în interior echipamentul de protecție, inclusiv masca”, a anunțat Rafila.
Alexandru Rafila, recomandări pentru populație
Conform oficialului, anul acesta, sezonul gripal a început cu 3-4 săptămâni mai devreme față de sezonul de anul trecut.
„Gripa a început să circule mult mai repede și mult mai intens. Sigur, se va și termina mai repede cu 3-4 săptămâni, dar în acest an, având în vedere restricțiile din anii precedenți, din ultimii 2 ani, circulația virusurilor, în general, a fost mult mai ridicată, mai ales în lipsa măsurilor de protecție și lucrul ăsta a dus la un număr mare de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă în România și peste tot în Uniunea Europeană”, a mai pus ministrul Sănătății.
Ministrul sănătății le recomandă românilor să evite aglomerațiile și să utilizeze masca de protecție, mai ales atunci când au o problemă de sănătate.