Aryan, băiețelul salvat din pădure de la Botoșani, s-a reîntâlnit cu polițiștii care l-au găsit. Întâlnirea a avut loc luni, în cadrul unui eveniment organizat în centrul Botoșanului, cu ocazia Zilei Poliției. Cei trei polițiști care l-au salvat pe micuț au venit cu cadouri pentru acesta și au petrecut timp împreună cu el.
Băiețelul, însoțit de părinții săi, a vorbit cu oamenii legii și s-a bucurat de cadoul pe care i l-au adus – o jucărie ce reprezintă o autospecială de poliție. De asemenea, au fost realizate câteva fotografii alături de micuțul supraviețuitor, potrivit Digi24.ro.
Reamintim că Aryan a dispărut pe 17 martie, când se afla în vizită la o cunoștință, împreună cu bunica sa. Copilul a dispărut fără ca nimeni să observe și a fost declarat dispărut de către familie. A fost căutat timp de 25 de ore de sute de persoane, forțe de ordine și voluntari și a fost găsit în pădure, la 3 kilometri de casă, în apropierea unui schit.
Micuțul a povestit ulterior cum a trebuit să înfrunte temperaturi scăzute, foamea și chiar întâlnirea cu un lup. „Am văzut lupul”, a mărturisit el, după ce a dezvăluit că și-a făcut culcuș în timpul nopții din câteva crengi, că i-a fost frig și că a plouat.
După întâlnirea cu polițiștii, părinții micuțului au declarat că intenționează să se mute împreună cu Aryan în Anglia, dar nu se grăbesc și așteaptă ca băiețelul să depășească trauma prin care a trecut.