Reclamă

Românii deținători ai cardurilor de energie, ajutor oferit de stat pentru susținerea costurilor cu încălzirea, vor putea încasa în numerar fondurile neutilizate, conform unei decizii recente a Guvernului României.

Prin această măsură, cetățenii care nu au epuizat sumele de pe cardurile de energie, pot fi rambursate în numerar până la data de 31 martie 2024, de la oficiile poștale. Această procedură se poate realiza în intervalul de valabilitate a cardurilor emise, pentru documentele justificative emise până la data de 15 martie 2024, conform sursei Adevărul.

Potrivit anunțului făcut de Poșta Română, cardurile de energie rămân valabile până la data de 31 martie 2024 și pot fi utilizate pentru achiziționarea de lemne de foc, rumeguș, cărbune sau pentru plata facturilor la energie electrică și termică.

Poșta Română a mai precizat că un singur card poate fi folosit pentru efectuarea mai multor plăți către diferiți furnizori, până când se epuizează suma alocată. Banii pot fi folosiți exclusiv pentru plata facturilor curente sau restante aferente locului de consum de la domiciliul beneficiarului.

Modalitatea de utilizare a cardurilor de energie pentru plata facturilor este una variată, putându-se realiza atât prin intermediul oficiilor Poștei Române sau prin intermediul poștașului la domiciliul beneficiarului, cât și online pe site-ul Poștei Române.

Pentru a accesa aceste servicii, beneficiarul trebuie să prezinte cardul de energie, actul de identitate, precum și factura sau alt document justificativ.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro