Reclamă

Brioșele cu creme se află în fruntea clasamentului atunci când vine vorba de un desert ușor și rapid. Însă ce rămâne de făcut atunci când ai poftă de o gustare sărată, însă timpul nu îți permite să petreci prea multe ore în bucătărie? Ei bine, apelezi la variante ajutătoare: brioșele cu legume și cașcaval, un adevărat deliciu. 

Pentru a prepara delicioasele brioșe cu cașcaval și legume nu ai nevoie de prea multe ingrediente. Partea bună e că mai mult de jumătate din ingrediente se regăsesc deja în bucătăria ta. De asemenea, timpul de pregătire este unul relativ scurt, așa că poți trece la treabă imediat după ce citești această rețetă.

Cea mai bună rețetă de brioșe cu legume și cașcaval. Iată care sunt ingredientele și pașii

Ingrediente de care ai nevoie pentru a pregăti această rețetă: 

  • 30 grame unt

  • 1 dovlecel, cubulețe

  • 1 morcov, cubulețe

  • 1 ceapă roșie, tocată

  • 1 ardei gras roșu, cubulețe

  • 350 grame făină

  • 1 lingură griș

  • 1 linguriță praf de copt

  • 2 ouă

  • 175 ml lapte

  • 200 grame cașcaval, ras

pixabay.com

Mod de preparare: 

  • Pune pe foc untul la topit, într-o tigaie 

  • După ce s-a topit untul, adaugă legumele și lasă-le pe foc să se gătească timp de 5 minute, acoperite cu un capac. Apoi, gătește-le și fără capac încă 5 minute. 

  • Într-un bol mare adaugă făina, grișul și praful de copt și cașcavalul ras. Amestecă-le cu o spatulă. 

  • Într-un alt bol se adaugă ouală și se bat cu un tel. Se pune laptele în mod treptat și se amestecă ușor. 

  • Amestecă cele două compoziții, cea de lapte și făină cu ajutorul unei spatule. 

  • Legumele pe care le-ai călit le adaugi peste compoziție și încorporezi toate ingredientele. 

  • Folosește hârtie pentru formele de brioși și toarnă compoziția pe care o ai. 

  • Brioșele de bagă la cuptorul preîncălzit la 175 de grade Celsius, timp de 20 de minute. După ce s-au copt, scoate-le pe un platou și lasă-le la răcit, pentru a putea fi servite. 


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro