Reclamă

Poliția din Italia a descoperit o rețea de infractori care falsificau și comercializau opere de artă atribuite unor artiști de renume mondial precum Banksy, Pablo Picasso și Andy Warhol. Acesta este rezultatul unei anchete de amploare desfășurate nu doar în Italia, ci și în Spania, Franța și Belgia, unde sunt în cercetare aproximativ 38 de persoane suspectate de conspirație pentru furt, fals și vânzare ilegală de artă.

Procurorul șef din Pisa, Teresa Angela Camelio, a declarat pentru mass-media că experții considera operațiunea „cel mai mare act de protecție a muncii lui Banksy”. Totuși, Pest Control, compania care gestionează operele lui Banksy, nu a făcut încă o declarație oficială, dar a subliniat pe site-ul lor că falsificarea este un fenomen obișnuit și că cei care doresc să achiziționeze opere semnate de Banksy trebuie să fie vigilenți cu privire la ‘falsuri scumpe’.

Lista artiștilor ale căror lucrări au fost falsificate include nume prestigioase precum Claude Monet, Vincent Van Gogh, Salvador Dali, Henry Moore, Marc Chagall, Francis Bacon, Paul Klee și Piet Mondrian. Anchetatorii au confiscat peste 2.100 de opere de artă false, valoarea acestora fiind estimată la 200 de milioane de euro. Șase ateliere de producție a falsurilor au fost descoperite, două dintre ele fiind situate în Toscana, unul în Veneția, iar celelalte în diferite locații din Europa.

Ancheta a fost demarată în 2023 după ce aproximativ 200 de lucrări false au fost confiscate din colecția unui om de afaceri din Pisa. Printre acestea se număra și o replică a unui desen realizat de pictorul italian Amedeo Modigliani. Capturile inițiale au condus anchetatorii la descoperirea altor falsuri vândute prin case de licitații din Italia, precum și la un grup specializat în falsificarea operelor lui Banksy și Warhol.

Pentru a-și asigura credibilitatea în fața publicului, suspecții au organizat două expoziții dedicate lui Banksy, cu un catalog oficial publicat în locații prestigioase, precum Mestre, lângă Veneția și Cortona, în Toscana.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro