Reclamă

Republica Moldova vrea să organizeze consilii locale antitero în toate cele 32 de raioane, subordonate Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de peste Prut, informează tv8.md.

Prin decizia autorităților de la Chișinău, noile consilii vor colecta informații despre riscuri și vor prognoza evoluțiile posibile ale acestora. De asemenea, vor elabora strategii de gestionare și vor coordona acțiunile structurilor implicate, cum ar fi poliția sau serviciile de urgență medicală.

Secretara de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a explicat că „este un proiect care vine să reglementeze activitatea unui consiliu la nivel regional, pentru că atunci când există o criză teroristă trebuie de intervenit imediat și prompt. Rolul acestui consiliu este anume de a asigura coordonarea eforturilor la nivelul autorităților publice de nivelul II. În caz de necesitate, rolul Consiliului este să asigure evaluarea riscurilor, să vină cu un plan specific de intervenție imediată pentru a asigura protecția cetățenilor și a teritoriului”.

Consiliul Teritorial Antiterorist (CTA) va putea fi instituit în toate raioanele sub autoritatea constituțională, în municipiul Bălți și în Autonomia Găgăuză. În Chișinău nu va exista un astfel de consiliu, deoarece funcționează deja centrul antitero al SIS. În cazul unui atac terorist, consiliul va interveni rapid, înainte de sosirea forțelor Comandamentului Operațional Antiterorist din Chișinău.

CTA va putea fi creat la nivel local prin ordinul directorului SIS, la recomandarea șefului Centrului Antiterorist. SIS va numi și președintele consiliului. Vicepreședinții CTA vor include președinții de raion, primarul de Bălți și guvernatorul UTA Găgăuzia. Consiliile vor avea un număr variabil de membri, incluzând obligatoriu șefii locali ai poliției și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, vicepreședinții de raioane, viceprimarul în Bălți și președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia.

Președintele CTA va convoca membrii consiliului și va întreprinde măsurile necesare în termen de maximum două ore de la notificarea unei crize teroriste.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro