Pentru Rousseau, el se opune vehement împotriva creștinismului catolic (mai ales). Se opune și protestantismului: creștinismul are un spirit apropiat tiraniei (Nietzsche: ”adevărații creștini sunt făcuți să fie sclavi”).
Rousseau dorește să existe o religie pentru că el consideră că cetățenii să aibă câteva idei referitoare la existența unei divinități, la existența pedepselor după moarte, a nemuririi sufletului, în ideea că binele este răsplătit și răul este pedepsit. Concluzia este ca ar dori să existe o religie de tip civil, fără dogme: exista o profesiune de credință pur civilă, aparținându-i suveranului să fixeze articolele (națiunea), nu ca dogme a unei religii, dar ca sentimente de sociabilitate, fără să poată obliga pe nimeni să creadă că poate expulza din stat pe oricine care nu le crede, poate să-l expulzeze nu ca necredincios, ci ca inasociabil, incapabil să iubească legile, justiția, eventual să își dea viața în numele datoriei.
Dacă cineva care a recunoscut public dogmele, se conduce ca și când nu le-ar crede, să fie pedepsit cu moartea, el a comis cea mai mare crimă: a mințit înaintea legilor. Dogmele religiei civile trebuie să fie simple, în număr mic, fără explicații și comentarii, existența unei divinități puternice, binefăcătoare, fericirea drepților, pedeapsa răilor, sfințenia contractului social și a legilor, iată dogmele pozitive. Cât despre cele negative, le reduc la una singura: intoleranța, ea intră în cultele pe care noi le-am exclus.
Era un joc între împărați și papi, între regi si episcopi
Rousseau subordonează religia acestui tip de stat pe care îl concepe. Statele moderne timpurii erau state în care puterea laică, civilă se distingea de cea religioasă și, de multe ori, se combăteau. Biserica Catolica avea foarte multe puteri si prerogative -> consecințe negative, dar și pozitive. A împiedicat ca una din aceste puteri să fie dominante. Nu puteam avea nicio teocrație (Iranul de azi sau alte țări fundamentaliste). Nici nu puteam avea state complet seculare, în care biserica să fie subordonată. Era un joc între împărați și papi, între regi si episcopi. Rousseau propune un model politic și social, care va fi preluat în mare măsură de modernitate, în care acest dualism stat-biserică va fi în foarte mare măsură deplasat în direcția statului. Biserica nu mai are un rol particular, catolicismul este respins pentru că aceștia sunt subordonați papei și cred în superstiții.
El distinge între religii: religie interioară (dreptul religios natural) și religia particulară fiecărui popor. Mai există si religia preotului (un drept amestecat, nesocial). Arată că aceste religii sunt greșite. Prima este rea, pierdem timp să o demonstrăm. Poate să îți spună să nu ucizi, în timp ce statul îți spune ucide, de exemplu. Religia de tip civil a vechilor state e bună în sensul că reunește cultul divin și iubirea legilor. E o specie de teocrație, a muri pentru țara ta este a merge la martir, este rea pentru că este bazată pe eroare și pe minciună. Îi face pe oameni creduli, superstițioși.