Regina Elisabeta a murit la castelul Balmoral din Scoția la data de 08.09.2022, la vârsta de 96 de ani. Cu numai câteva ore înainte de decesul reginei, la castel au ajuns Prințul Wiliam, Prințul Andrew, Prințul Edward și Sophie, soția acestuia.

Regina Elisabeta a avut 4 copii: Prințul Charles, Andrew – Duce de York, Prințesa Anne  și Edward – Conte de Wessex. Prințul Charles este moștenitorul tronului Regatului Unit, în prezent având vârsta de 73 de ani.

Regina Elisabeta s-a aflat în ultimele zile la castelul Balmoral din Scoția, sub atenta supraveghere a medicilor. Suverana ocupă prima poziție în rândul celor mai longevivi suverani britanici, împlinind vârsta de 96 de ani la data de 21.04.2022. Recent, Regina Elisabeta a sărbătorit jubileul de platină, celebrând 70 de ani de domnie.

A avut o căsnicie de 73 de ani cu prințul Philip, acesta decedând la data de 09.04.2021. Regina Elisabeta a avut o domnie mai lungă decât străbunica sa, Regina Victoria. Este cel mai longeviv monarh britanic, obținând acest titlu la data de 21.12.2007. La data de 9 septembrie 2015 a devenit suverana cu cea mai îndelungată funcție din istorie.

În ultimele zile, medicii s-au arătat destul de rezervați cu privire la starea de sănătate a reginei, anticipând moartea acesteia. Casa Regală a transmis un comunicat oficial în acest sens.

„După o evaluare mai amănunțită în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați cu privire la sănătatea majestății sale, și au recomandat ca ea să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Casa Regală într-un comuniat oficial.

Problemele de sănătate ale Reginei Elisabeta au început să persiste din toamna anului trecut

Începând cu toamna trecută, din cauza problemelor de sănătate, regina Elisabeta a fost nevoită să predea responsabilitățile care i se cuveneau ei fiului ei, prințului Charles, moștenitorul tronului. În ultima vreme, aparițiile reginei în spațiul public și la diferitele evenimente au fost din ce în ce mai rare. În tot acest timp, însă, Familia Regală a decis să fie discretă cu privire la problemele de sănătate ale suveranei, considerând că aceste aspecte ar ține de viața privată a reginei.

Regina Elisabeta a murit.
Prințul Charles a luat locul reginei la ultima deschidere a parlamentului britanic din luna mai