Reclamă

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii îi va primi pe împăratul Naruhito al Japoniei și pe soția acestuia în cadrul unei vizite de stat care va avea loc la sfârșitul lunii iunie, a anunțat, marți, Palatul Buckingham, care a oferit detalii despre vizita cu durata de trei zile.

Împăratul Naruhito și soția acestuia, împărăteasa Masako, vor fi întâmpinați de moștenitorul tronului britanic, prințul William, pe 25 iunie, după care va urma un banchet de stat la Palatul Buckingham, găzduit de Charles, soția lui, regina Camilla, și alți membri ai familiei regale.

Va fi prima vizită de stat găzduită de regele Charles, în vârstă de 75 de ani, de la reluarea angajamentelor regale, la sfârșitul lui aprilie, la aproape trei luni după ce Palatul Buckingham a anunțat că regele urmează tratament pentru o formă de cancer nedezvăluită.

În timp ce William va fi implicat în vizita de stat a împăratului Japoniei, Kate nu a fost menționată de Palatul Buckingham pe agenda vizitei, prințesa urmând, în prezent, chimioterapie preventivă împotriva cancerului.

În timpul vizitei de stat, împăratul Japoniei va vizita Westminster Abbey, va trece în revistă garda de onoare, va vizita centrul de cercetare biomedicală The Francis Crick Institute și se va deplasa la capela St. George, de la Castelul Windsor, pentru a depune o coroană de flori la mormântul reginei Elisabeta a II-a.

Palatul Buckingham a anunțat încă din aprilie vizita de stat a împăratului și împărătesei Japoniei.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro