Ieri, România a înregistrat cea mai fierbinte zi de 15 aprilie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperaturi record aproape în toate stațiile meteo din țară. Bechet a raportat o temperatură maximă de 33,7 grade Celsius. Schimbarea vremii este însă iminentă, odată cu apropierea furtunii Renata, ce a provocat deja daune semnificative în Europa, temperaturile vor scădea drastic cu până la 20 de grade, aducând ploi și vânturi puternice pe teritoriul României.

Directorul de prognoză din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a explicat că, în timp ce sudul și estul țării vor mai avea temperaturi ridicate astăzi, vestul a început deja să se răcorească. „Dacă azi mai sunt maxime de 30 grade, mâine vor fi temperaturi peste 20 de grade doar în Dobrogea și estul Munteniei, iar în rest maximele termice vor fi între 8 și 18 grade,” a declarat Georgescu pentru Digi24.

Un cod galben de furtuni va intra în vigoare în mai puțin de două ore, anticipând ploi și averse în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și alte regiuni. Această degradare a vremii este acompaniată și de un nor de praf saharian, adus de furtuna Renata. Georgescu adaugă că această perioadă de instabilitate meteorologică va continua, cu precipitații prognozate în sud, centru și est, iar în zonele montane înalte se așteaptă lapoviță și ninsoare. Răcirea severă a temperaturilor se va încheia după 26 aprilie, cu o revenire treptată la valorile normale pentru această perioadă a anului.