Reclamă
Reclamă

Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii români care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, desfășurat între 14 iunie și 14 iulie 2024.

În primul rând, suporterii trebuie să dețină un document de călătorie valabil. Pe perioada turneului, autoritățile germane au reintrodus controalele la frontieră.

Asigurarea medicală este obligatorie în Germania, astfel că se recomandă obținerea Cardului European de Sănătate sau achiziționarea unei asigurări medicale de sănătate înaintea călătoriei. De asemenea, este utilă o asigurare de călătorie care să acopere riscuri conexe, precum pierderea sau furtul bagajelor ori anularea zborului.

Reclamă

Pentru cei care vor călători cu autoturismul, se recomandă consultarea condițiilor de călătorie și restricțiilor de circulație aplicabile în statele tranzitate. Atenție: viteza este limitată în Germania, iar conducerea sub influența alcoolului poate duce la suspendarea permisului de conducere.

Transportul public este foarte bine dezvoltat în Germania, iar suporterii deținători de bilete la meciuri vor beneficia de oferte speciale pentru transportul în comun.

În cazul în care suporterii aleg să se deplaseze cu autoturismul, este necesar să se informeze despre posibilitățile de parcare, unele parcări publice în apropierea stadioanelor necesitând pre-înregistrare.

Cetățenii români trebuie să poarte permanent un act de identitate, necesar inclusiv pentru accesul pe stadion. De asemenea, posesia, consumul sau traficul de droguri sunt sever sancționate.

În cazul incidentelor grave, autoritățile germane pot fi apelate la numerele de urgență: 112 pentru pompieri și salvare, 110 pentru poliție. Reprezentanți ai Jandarmeriei și ai Poliției Române vor fi prezenți pe stadioane și în fan-zone-uri.

Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Germania, însă sunt necesare pașaportul sau cartea de identitate valabile. Este recomandată consultarea paginii Ambasadei României la Berlin pentru informații adiționale.

Nu există vaccinuri obligatorii pentru intrarea în Germania, dar se recomandă consultarea site-ului Institutului Național de Sănătate Publică pentru sfaturi pentru călători.

Circulația auto se desfășoară pe partea dreaptă a drumului, iar utilizarea centurii de siguranță este obligatorie. Folosirea telefonului mobil la volan este interzisă, iar utilizarea detectoarelor de radar constituie contravenție.

În Germania există zone de protecție de mediu unde pot circula doar autovehicule cu placheta corespunzătoare. Nerespectarea acestei reglementări atrage amenda.

În situații de urgență, secția consulară a Ambasadei României la Berlin și consulatele din Bonn, München și Stuttgart pot fi contactate pentru asistență. În cazul pierderii documentelor de călătorie, acestea pot elibera titluri de călătorie pentru întoarcerea în România.

MAE recomandă cetățenilor români să își anunțe prezența în Germania prin platforma www.econsulat.ro sau prin e-mail.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro