Fâșia Gaza aparține palestinienilor, iar expulzarea acestora ar fi inacceptabilă și contrară dreptului internațional, a declarat miercuri șefa diplomației germane Annalena Baerbock. Aceasta a reacționat astfel la afirmațiile președintelui american Donald Trump, care a exprimat intenția de a prelua „controlul” în Gaza și de a deplasa locuitorii teritoriului palestinian. „Aceasta ar duce de asemenea la o nouă suferință și o nouă ură”, a adăugat Baerbock, subliniind că „nu trebuie să existe o soluție peste capetele palestinienilor”, informează dpa, citată de Agerpres.
Președintele german Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat miercuri scepticismul cu privire la planurile lui Trump privind mutarea palestinienilor din Gaza. „Aud doar îngrijorări aici, în regiune”, a spus Steinmeier în cadrul unei întâlniri la Amman cu regele Iordaniei, Abdullah al II-lea. Acesta a subliniat că este nevoie de o soluție sustenabilă nu doar pentru israelieni și palestinieni, ci și pentru întreaga regiune. „Avem nevoie de o abordare complet nouă”, a adăugat președintele german.
Franța a reacționat critic la inițiativa lui Trump. Purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas, a declarat că propunerile președintelui american privind ocuparea Fâșiei Gaza și transferul palestinienilor sunt „periculoase pentru stabilitate și pentru procesul de pace”, conform AFP. „Franța se opune ferm strămutărilor (forțate) de populații”, a explicat ea la finalul unui consiliu de miniștri. Franța își menține politica de a căuta un armistițiu temporar către un proces de pace care să sprijine soluția de două state, israelian și palestinian.
Ministerul Afacerilor Externe al Franței a subliniat că viitorul Fâșiei Gaza trebuie să facă parte din cadrul unui viitor stat palestinian sub egida Autorității Palestiniene. Acesta a reiterat opoziția Franței față de „orice deplasare forțată a populației palestiniene din Gaza”. O astfel de măsură „ar constitui o încălcare gravă a dreptului internațional” și „un obstacol major în calea soluției cu două state”, dar și „un factor de destabilizare major pentru partenerii apropiați Egiptul și Iordania”, acolo unde Trump a sugerat că ar putea fi mutați locuitorii din Gaza, a subliniat ministerul francez. Ministerul a mai afirmat că „Franța va continua să își manifeste opoziția față de colonizare, contrară dreptului internațional, și oricărei pretenții de anexare unilaterală a Cisiordaniei”.