În urmă cu câteva zile, fosta prezentatoare a postului Antena 1, Andreea Berecleanu, a scris pe unul din conturile sale de socializare un text prin care mărturisește că speră ca teledonul realizat de Antena 1 să fie cât se poate de real.
Antena 1 nu a întârziat să intervină cu replica, astfel că lupta dintre Andreea Berecleanu și postul de televiziune nu se sfârșește curând, se pare. Antena 1 se apără și menționează faptul că, în comparație cu audiența care era anul trecut în timpul acesta, cea de acum este este superioară. Antena 1 și-a informat publicul cu această situație printr-un comunicat, ca reacție la mărtirisirile Andreei Berecleanu.
Cu mai puțin de 2 luni în urmă, Andreea Berecleanu a părăsit Antena 1 după 17 ani în care a fost fidelă acestui post de televiziune, Alessandra Stoicescu fiind cea care a înlocuit-o. Fosta prezentatoare a adus în fața publicului motivele pentru care a recurs la acest gest.
„Am stat 17 ani în Antena 1 pentru că nu am fost constrânsă în vreun fel. Astăzi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situaţii impuse. Începând din luna februarie a acestui an, în momentul în care mi-am dat seama că ar putea fi vorba despre o înțelegere între conducerea stației și Sandra Stoicescu, un om foarte apropiat familiei Voiculescu, am privit cu detașare tot. Ea era în concediu postnatal, trebuia să se întoarcă la Antena 3, la emisiunea ei de acolo. Dar a vrut altceva și s-au potrivit interesele comune.”
”Nu e prea complicat, știi cum se spune: >! Culmea e că Sandra fusese eliminată de la Observator acum 10 ani, în urma unor studii nefavorabile atât pentru ea, cât și pentru colegul ei de atunci, Lucian Mîndruță. Acum, revenită la Observator, după 10 ani de jurnalism militant la Antena 3, este greu să se impună unui public de masă. Și chiar e debusolant pentru privitor. Publicul nu înțelege de ce s-a făcut această schimbare și o consideră inutilă, ba chiar nepotrivită. Oamenii îmi scriu mie pe rețelele de socializare aceste mesaje, dar se vede deja în audiențe o scădere dramatică. Dar nu știu cât au fost luate în calcul aceste riscuri. Cred că a fost altceva mai important” – a mărturisit fosta perzentatoare Antena 1.