Laurențiu Reghecampf este următorul invitat al emisiunii „40 de întrebări”, cu Denise Rifai. Este pentru a doua oară când antrenorul Universității Craiova alege să dea din casă detalii cu privire la mariaj, dar și despre divorț. După ce a văzut secvențele care au devenit virale în mediul online, impresara a reacționat. Anamaria Prodan nu a ezitat să critice declarațiile făcute de Laurențiu Reghecampf. 

Anamaria Prodan: Un bărbat împlinit nu se duce la emisiuni mondene să vorbească despre fosta soție

Duminică seară, la Kanal D, va fi difuzat întregul interviu cu Laurențiu Reghecampf, dar în mediul online circulă câteva secvențe. Anamaria Prodan nu l-a menajat deloc pe (încă) soțul ei. Impresara a spus cu subiect și predicat că Laurențiu Reghecampf se folosește de numele ei pentru a se bucura de celebritate.

Impresara consideră că pe plan profesional nu mai este atât de implicat. Motivul este de la sine înțeles, subliniază impresara. Relația cu femeia care în urmă cu doar câteva zile l-a făcut tată pentru a treia oară, Corina Caciuc ar fi ceea ce a determinat declinul antrenorului.

Reacția dură a Anamariei Prodan, după ce a văzut apariția lui Laurențiu Reghecampf în emisiunea „40 de întrebări”. Mesajul transmis de impresară antrenorului
Colaj Substantial

„Nu mă interesează oamenii de fotbal care ajung la emisiuni mondene. Îi doresc să facă de acum înainte o unime din performanța pe care a făcut-o lângă mine. Acum, se pare că numai când vorbește despre Anamaria Prodan apare și la emisiunile mondene sau în ziare”, a declarat Anamaria Prodan într-un interviu acordat pentru libertatea.ro.

Impresara l-a compătimit pe Laurențiu Reghecampf pentru situația în care a ajuns. Ba mai mult, se îndoiește de fericirea expusă în mediul online atât de antrenor, dar și de Corina Caciuc. Impresara a subliniat că Laurențiu Reghecampf nu ar fi ajuns cunoscut dacă nu ar fi fost ea.

„Un bărbat împlinit cu amantă și cu copil care «debordează de fericire» nu se duce la emisiuni mondene să vorbească despre fosta soție. Soție care l-a inventat și l-a pus la «masa bogaților». Dimpotrivă, o va venera și respecta toată viața! Dar este o chestie de educație și bărbăție”, a mai spus impresara pentru sursa citată anterior.