Răzvan Simion este prezent de ani buni de zile în lumina reflectoarelor. Cariera lui nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar munca sa ireproșabilă de ani de zile se traduce, așa cum era de așteptat și în conturi destul de mari în bancă. Răzvan nu aruncă cu banii în stânga și în dreapta, dar are grijă să își satisfacă toate poftele.
Răzvan Simion este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune. De-a lungul timpului, împreună cu prietenul lui din copilărie, Dani Oțil, cei doi au reușit să pună una dintre cele mai importante cărămizi în lumea televiziunii. Cei doi sunt profesioniști prin definiție, iar asta se vede în fiecare dimineață, pe micile ecrane.
Răzvan Simion aproape că nu are egal în ceea ce face, iar acesta este numai meritul lui, căci constant a investit timp și energie în a se perfecționa. Însă, ceea ce este de apreciat este faptul că niciodată nu a lăsat planul personal și mici plăceri pe locul doi și nici nu le-a neglijat.
Răzvan Simion, achiziție care întoarce toate privirile
Cei care îl urmăresc pe Răzvan pe social media, sigur au observat că prezentatorul are gusturi rafinate atunci când vine vorba de oameni, lucruri sau medii sociale în care își face prezența. Și, pentru că vrea mereu ce este mai bun pentru el, dar și pentru iubita lui, Răzvan nu se uită niciodată la bani.
Recent, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și-a făcut apariția pe Instagram cu un bolid de sute de mii de euro. Mai exact, cu un Ferrari. Momentan, Răzvan nu a declarat cu subiect și predicat dacă bijuteria pe patru roți este a lui, din colecția sa personală sau a fost la un eveniment.
Însă, majoritatea fanilor sunt de părere că aceasta este noua sa achiziție, iar asta pentru că Răzvan nu s-ar poza cu un bolid doar de dragul de a face senzație.