Răzvan Marin, marcatorul singurului gol al României în meciul cu Slovacia, scor 1-1, a afirmat după calificarea selecţionatei de fotbal pregătite de Edward Iordănescu în optimile de finală ale EURO 2024, că este bucuros că a reuşit să facă milioane de români fericiţi.

„Acum va fi un singur meci, va fi cu totul altceva. Ne bucurăm enorm, ne-am îndeplinit obiectivul. Suntem fericiţi că am făcut milioane de români fericiţi. Cred că pe orice stadion pe care am jucat am dominat, mai ales în tribune şi suntem foarte fericiţi”, a spus Marin la Pro TV, potrivit Agerpres.

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.