Reclamă

Răzvan Botezatu este foarte activ pe TikTok, acolo unde le povestește fanilor tot ceea ce face. De obicei, fostul prezentator este foarte vesel și îi molipsește pe toți cu energia lui. Din păcate, în această dimineață, urmăritorii lui au primit o veste proastă. Fostul concurent de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a făcut accident cu mașina. 

Răzvan Botezatu este cunoscut datorită aparițiilor sale la TV. Multă vreme, acesta a fost prezentator la Antena Stars, dar a decis să se retragă din televiziune și să se ocupe de alte proiecte. De exemplu, în urmă cu aproape un an, fanii l-au putut urmări în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”.

Din păcate, nu a rezistat prea mult în junglă, așa că s-a întors acasă, iar aici și-a deschis prima lui afacere. Răzvan are un second hand în zona Eforie care ii merge de minune. Și pentru că vrea să îi mulțumească mereu pe clienții lui, a plecat aseară în Germania după produse noi.

Răzvan Botezatu, implicat într-un accident pe autostrada către Germania. În ce stare se află fostul prezentator
Social media

Din păcate, drumul nu a fost lipsit de peripeții, iar mașina în care se afla Botezatu a fost implicată într-un accident pe autostradă.

„Doamne, am făcut un mega accident aseară. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine. La ce sperietură a fost, la ce bușitură a fost, m-a zdruncinat din toate încheieturile… Când s-a oprit mașina, am ieșit să văd dacă mai pot să mai merg. Am stat foarte multe ore, a fost groaznic.

Am venit în Frankfurt pentru că am puțină treabă și trebuie să vorbesc cu cineva pentru că vreau să aduc ceva la magazin. Mergeam frumos pe autostradă ca să ajung la locație, acolo unde mi-am luat cazare. Dintr-o dată, a intrat unul în mine. Au fost câteva secunde în care nu am știut ce se întâmplă.”

Mașina lui Răzvan a fost transportată cu platformă

Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, iar primul instinct al lui Răzvan a fost acela de a se salva. A coborât imediat din mașină, chiar dacă ușa din partea șoferului era blocată. Botezatu a ieșit cât mai repede de frică să nu explodeze mașina în urma impactului.

„A tras șoferul de volan ca să nu o lovească frontal pe tipa din față, a lovit-o pe lateral, ușa mea a rămas blocată, nu puteam să o deschid. Am ieșit pe partea cealaltă, am zis să nu explodeze mașina. Mă uitam, mă controlam. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine.”

Răzvan Botezatu, implicat într-un accident pe autostrada către Germania. În ce stare se află fostul prezentator
Social media

Mașina lui a fost puternic avariată, astfel că nu s-a mai putut deplasa cu ea pe carosabil. Tocmai de aceea, a fost nevoie să aștepte un echipaj de tractare.

„A fost un neamț care a zis că nu ne-a văzut. Mașina în care am fost eu e daună totală. A fost o peripeție și o aventură pe care nu o să uit în viața mea. Important e că n-am pățit nimic, mașina e un fier.”

@razvanbotezatu Am facut accident #daticureveneala ♬ sunet original – Razvan Botezatu


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro