Florin Cîțu, noul ministru al Finanțelor Publice, atacă dur PSD-ul, spunând că fac acuzații mizerabile cu privire la bugetul României și că aceasta nu va avea parte de nici o criză.

Se pare că dublarea alocațiilor copiilor este cel mai nou subiect de atac între partide. PSD a forțat blocarea acestora, dar Executivul a blocat măsură pentru moment. Acesta este motivul pentru care Cîțu contraatacă.

„A fost o ordonanţă de urgenţă prin care această dublare a alocațiilor a fost prorogată până la sfârşitul lunii iulie. Înseamnă că legea va fi implementată de la 1 august”, a spus Florin Cîțu, la Digi 24.

„Am spus tot timpul că în buget sunt veniturile estimate pentru plata tuturor cheltuielilor avute la momentul respectiv: pensii, salarii şi orice alte proiecte de investiții. Toţi banii sunt acolo. Iarăși, o acuzaţie mizerabilă din partea PSD: că nu sunt banii în buget. Este matematică elementară. Ştim care au fost cheltuielile, ştim câţi oameni primesc pensii, înmulţim cu pensia medie şi se văd. Totul se calculează. Nu am supraestimat veniturile, de aceea avem un deficit de 4,6% din PIB. În ceea ce priveşte ce se întâmplă în viitor, asta depinde de evoluţia economică. Astăzi, nu există nicio îngrijoare. Banii sunt acolo”, a mai spus ministrul de Finanțe.