Reclamă
Reclamă

Războiul purtat de Rusia în Ucraina i-a făcut pe unii ruși mai înstăriți, ceea ce va complica orice negocieri pentru încheierea conflictului. Creșterea economică de 3,6% înregistrată anul trecut este alimentată în special de activitățile militare ale Rusiei, iar unele dintre cele mai sărace regiuni beneficiază de pe urma acestei redistribuiri a resurselor țării, potrivit Business Insider.

Producția în industriile asociate cu războiul a crescut cu 60% din toamna anului 2022 și până în primăvara anului 2024, potrivit cercetătorilor de la Centrul pentru Cercetarea Politicii Economice (CEPR) de la Londra. „Economia Rusiei devine tot mai militarizată,” au scris cercetătorii în luna mai. „Unele sectoare și regiuni au avut de câștigat de pe urma noii economii de război a Rusiei.”

Veniturile crescute din regiunile unde recrutarea militară a fost mai mare au determinat familiile să depună sume mai mari de bani la bancă de când a început războiul din Ucraina, arată un raport al Băncii Finlandei din ianuarie. Aceste depozite bancare au crescut cu 30% din august 2022 până în august 2023, depășind cu 20% ritmul de creștere economică a altor regiuni.

Reclamă

Un economist a declarat marți pentru Radio Europa Liberă că veniturile înregistrate de pătura săracă a Rusiei ar putea pune în dificultate Kremlinul, dacă va încerca să reducă operațiunile militare din Ucraina, întrucât asta ar însemna și o scădere a producției militare. Andrei Iakolev de la Centrul Davis pentru Studii Rusești și Eurasiatice de la Universitatea Harvard subliniază că soldații din regiunile sărace care se află acum pe linia frontului ar putea să se chinuie să se adapteze la noile condiții de acasă.

Cu toate acestea, veniturile mai mari nu vin fără riscuri. Jumătate de milion de soldați ruși au murit sau au fost răniți în războiul din Ucraina, potrivit estimărilor Ministerului britanic al Apărării publicate în luna mai. Acest număr mare de victime, dar și valul mare de emigranți, contribuie la lipsa de personal, ceea ce forțează armata rusă să plătească salarii mai mari decât în alte sectoare, inclusiv petrol și gaze.

Armata rusă le oferă soldaților cu contract un bonus la semnare de 195.000 de ruble, iar salariile lunare încep de la 210.000 de ruble. În comparație, angajații din sectorul petrolului și gazelor câștigau în medie 125.200 de ruble pe lună în primele două luni ale anului, potrivit Bloomberg.

În ciuda eforturilor guvernatoarei băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, de a stabiliza economia, au început să apară fisuri. Directorul general al Sberbank, Herman Gref, a spus luna aceasta că economia țării este „puternic supraîncălzită”. Chiar și Nabiullina a avertizat în decembrie că economia riscă să se supraîncălzească. Igor Secin, directorul executiv al Rosneft, s-a plâns săptămâna trecută că ratele mari ale dobânzilor îngreunează investițiile.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro