Reclamă

Concertul de relansare a trupei ASIA are loc peste câteva zile, însă situația conflictuală legată de formatul acesteia pare departe de a se încheia. Mai mult, scandalul a ajuns într-un punct în care instanța ar urma să fie „câmpul de bătălie” . O spune chiar impresarul trupei, Florin Ionescu. Acesta a anunțat că nu va ezita să o dea în judecată pe fosta membră a formației, Irina.

Managerul ASIA o dă în judecată pe Irina Nicolae

Relansarea trupei ASIA a venit cu multă bucurie pentru nostalgicii anilor 2000. Pe cât de mare a fost însă entuziasmul fanilor, dar și al fetelor din trupă, pe atât de mare a fost și scandalul izbucnit cu una dintre fostele membre din ASIA. Este vorba despre Irina Nicolae, artista care a făcut parte din acest proiect vreme de 24 de ani.

Vedeta trăiește de ani buni peste hotare însă și-a exprimat nemulțumirea legată de faptul că nu a fost invitată să facă parte din noul proiect de relansare. Pentru a fi alături de fanii ei, cântăreața și-a achiziționat un bilet pentru a sta în public la concertul colegelor ei.

De partea cealaltă a baricadei, membrele ASIA au explicat că Irina a fost invitată în trecut la concertul Ianei Novac însă nu a răspuns pozitiv.

Totodată, managerul trupei, Florin Ionescu a mărturisit că Irina ar fi fost inițial inclusă în noul format.Toate aceste diversiuni au dus se pare la un punct în care totul se va muta în instanță. Cel puțin asta susține managerul trupei ASIA, Florin Ionescu.

Vreau să merg la un avocat să-mi fac o notificare, care o să ajungă către toată media, ca să nu mai pronunțe numele meu, pentru că nu mă interesează discuțiile care sunt, eu îmi văd de treaba mea, fiecare să-și vadă de treaba lui și atâta vreme cât s-a vorbit despre mine și s-au spus niște lucruri care poate unele nu sunt adevărate, aș vrea să nu mai vorbească despre mine, asta e problema!”,  a explicat Florin Ionescu.

De altfel, managerul trupei și fostul partener al Irinei i-a transmis acesteia public să „își vadă de treaba ei”.

Aș vrea să îi transmit să își vadă de familia ei și de treaba ei și să nu arunce cu noroi, să nu discute despre persoana mea si de trupa din care a facut parte absolut deloc pentru că eu nu discut despre alte persoane și despre alte familii și nici fetele din componenta prezentă a trupei.

Nu mă interesează alte discuții referitoare la familia mea. Inclusiv în podcastul la care a fost invitată. ”

Irina Nicolae este căsătorită cu Marius Vizer și are o fetiță. Artista locuiește de mai bine de 8 ani în Budapesta, însă ajunge destul de des și în România.

Mulți dintre fanii Irinei și-au exprimat indignarea în mediul online legat de faptul că aceasta nu va face parte din noul format al trupei.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro