Răsturnare de situație în dosarul lui Mario Iorgulescu. În septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un grav accident de circulație în București, pe Șoseaua Chitilei, în urma căruia și-a pierdut viața un tânăr, pe nume Dani Vicol. Deși au trecut doi ani de atunci, logodnica bărbatului încă se luptă să-i facă dreptate.
Răsturnare de situație în dosarul lui Mario Iorgulescu
Pe 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu s-a urcat beat și drogat la volanul bolidului său de lux. Din nefericire, a lovit o mașină care circula regulamtar și l-a ucis pe șoferul acesteia, Dani Vicol.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Mario Iorgulescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. Pe de altă parte, avocații fiului lui Gino Iorgulescu au cerut în repetate rânduri să i se schimbe încadrarea la ucidere din culpă.
În prezent, dosarul lui Mario Iorgulescu se află încă pe fond, la Tribunalul București. Mai mult de atât, tatăl lui Mario, Gino Iorgulescu, a depus o cerere în Italia, la Tribunalul din Varese, prin care solicita să fie numit reprezentant legal al băiatului său.
Acest lucru ar putea, însă, schimba toată situația. Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală sub acuzația de omor, însă nu a fost audiat până acum. Fiul lui Gino Iorgulescu nu se află în țară.
Văduva tânărului ucis de Mario Iorgulescu, acuzații grave
Patricia Mincă, logodnica lui Dani Vicol, a mărturisit că dosarul acestuia nu a ajuns încă în fața instanțelor de judecată. Mai mult de atât, femeia crede că Mario Iorgulescu nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale.
”Se tot amână, se tot tergiversează. Eu am demult impresia asta, acum e și mai clar. Probabil vor să o amâne la nesfârșit, să îl facă scăpat. Trebuie să plătească. Și o spun clar, nu am discutat cu familia Iorgulescu și nici nu am de gând să o fac. Nu este cale de împăcare. În primul rând, îmi doresc să se facă dreptate!
Omul ăsta (n.r. Mario Iorgulescu) să nu se mai ascundă ca un laș prin spitale… Să vină să își execute pedeapsa! De ce bărbatul meu să stea doi metri în pământ și el să stea bine mersi? De ce de Sărbători, el să petreacă și eu, de Sărbători, să împart?”, a declarat văduva lui Dani Vicol, pentru Fanatik.