Cazul Sorinei Pintea ia o întorsătură total neașteptată. După ce au apărut zvonuri în spațiul public cum că aceasta ar vrea să revină la funcție de manager, avocatul fostului ministru infirmă toate informațiile.
Retragerea demisiei nu a fost cerută pentru că ar vrea să se întoarcă în fosta funcție. Revenirea în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare nu este ceea ce își dorește Pintea. Aceasta și-a depus de fapt actele pentru pensionare.
Declarația avocatului
„Starea de sănătate a clientei mele a fost și este una precară, agravată fiind în perioada de arest preventiv din cursul lunii martie 2020, aspect de natură a o pune în imposibilitate obiectivă să desfășoare, în prezent, orice tip de activitate, nu doar cea de manager.
La data de 2 martie 2020, doamna Sorina Pintea, fiind arestată preventiv, din proprie inițiativă, a formulat demisia din funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş” – Baia Mare, demisie care a fost înregistrată în data de 5 martie 2020, dată de la care au început să curgă cele 30/45 de zile pentru predarea madatului către actualul manager, dl. doctor Pop Vasile.
Având în vedere că la data de 6 martie 2020, doamna Sorina Pintea a fost plasată sub control judiciar de către Curtea de Apel București însă, ca efect al agravării stării de sănătate, aceasta a fost internată, direct din arest, în Spitalul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. I. Stoia”, situație ce pus-o în imposibilitate de a se prezenta la Spital pentru a preda d-lui doctor Pop Vasile mandatul, aflându-se în concediu medical.
În acest moment, d-na Sorina Pintea și-a depus actele pentru a se pensiona pe caz de boală, dată fiind boala autoimună de care suferă, aflându-se astfel, în continuare, în concediu medical.
Toate atribuțiile de manager îi aparțin d-lui doctor Vasile Pop, cel care a și exercitat această funcție din 28 februarie 2020 până în prezent și care va avea această calitate și în viitor.
Este lipsită de adevăr informația că doamna Sorina Pintea și-a revenit din punct de vedere medical și că ar avea intenția să revină în funcția de manager sau în viața politică.
Este exclusă orice revenire a doamnei Pintea, cu atât mai mult cu cât mandatul de manager al acesteia expiră la începutul lunii mai 2020 și nu poate fi prelungit, iar renunțarea la demisie a reprezentat o simplă formalitate, de comun acord, pentru a-i fi dată posibilitatea, în măsura în care starea de sănătate îi va permite, să predea integral mandatul”, transmite Viorel Mocanu.
Motivul pentru care Sorina Pintea și-a retras demisia
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, se află în prezent sub control judiciar după ce ar fi luat mită pentru favorizarea unor contracte. După ce a fost arestată preventiv și a reușit totuși să se reîntoarcă acasă, aceasta și-a depus demisia din funcție de manager a spitalului din Baia Mare. În cursul zilei de miercuri, 8 aprilie, aceasta și-a retras demisia, iar spațiul public a vuit că ar vrea să revină la conducerea spitalului. Se pare că nu acesta este motivul pentru care ea și-a retras demisia, ci ar vrea să se pensioneze din cauza problemelor de sănătate.
Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au declarat pentru Mediafax că Pintea a obținut postul de manager în urma unui concurs, iar mandatul îi expiră în acest an.
„Sorina Pintea a transmis o adresă la Consiliul Județean Maramureș prin care a anunțat că își retrage demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare înainte de împlinirea termenului după care demisia producea efecte. Dânsa informează Consiliul Județean Maramureș că rămâne în concediu medical și propune ca în funcția de manager al spitalului să fie înlocuită de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de această retragere a demisiei și am informat la rândul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an”, au spus reprezentanții CJ Maramureș.